(1) AGIFER, organizată potrivit legii, este însărcinată cu investigarea accidentelor și incidentelor prevăzute la art. 20 și are încadrat personal care să îndeplinească atribuțiile de investigator principal, așa cum sunt acestea definite la art. 3 pct. 18 .
(2) AGIFER este independentă în organizarea, structura juridică și luarea deciziilor de orice administrator de infrastructură, operatori de transport feroviar, organism de tarifare, organism de repartizare și organism de evaluare a conformității, precum și de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu atribuțiile acesteia.
(3) AGIFER este independentă din punct de vedere funcțional de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, de Agenție și de orice autoritate de reglementare a sistemului feroviar.
(4) AGIFER își îndeplinește atribuțiile în mod independent de alte entități prevăzute la alin. (2) și (3) și dispune de resursele necesare pentru aceasta. Investigatorii săi beneficiază de un statut care le oferă garanția de independență necesară.
(5) Operatorii de transport feroviar, administratorul de infrastructură și, dacă este cazul, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română sunt obligați să notifice imediat AGIFER accidentele și incidentele prevăzute la art. 20 și să furnizeze toate informațiile disponibile. După caz, această notificare se actualizează imediat ce informațiile lipsă devin disponibile.
(6) AGIFER decide fără întârziere și, în orice caz, cel târziu în termen de două luni de la primirea notificării cu privire la accident sau incident, dacă să lanseze sau nu o investigație.
(7) AGIFER poate desfășura și alte sarcini stabilite prin hotărâre a Guvernului în legătură cu investigarea altor evenimente decât accidentele și incidentele feroviare, în măsura în care aceste alte investigații nu îi periclitează independența.
(8) Dacă este necesar și cu condiția să nu se aducă atingere independenței prevăzute la alin. (2) și (3) , AGIFER poate cere sau oferi asistență organismelor de investigare din alte state membre sau poate cere asistență din partea Agenției, pentru oferirea de competențe sau pentru desfășurarea de inspecții tehnice, analize sau evaluări.
(9) Prin hotărâre a Guvernului se poate încredința AGIFER sarcina de desfășurare a investigațiilor privind accidentele și incidentele feroviare, altele decât cele prevăzute la art. 20 .
(10) AGIFER desfășoară un schimb activ de opinii și experiență cu organismele de investigare din celelalte state membre în scopul elaborării unor metode comune de investigare, elaborării unor principii comune pentru urmărirea recomandărilor de siguranță și pentru adaptarea la evoluția progresului tehnic și științific.
(11) AGIFER poate primi sprijin de la Agenție în realizarea acestei sarcini.
(12) În scopul monitorizării eficacității și independenței AGIFER, aceasta participă la programul de evaluare inter pares instituit de către organismele de investigare din statele membre, cu sprijinul Agenției, în conformitate cu art. 22 alin. (7) din Directiva (UE) 2016/798.