După articolul 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 10 august 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020 , cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 3¹, cu următorul cuprins:Articolul 3¹ (1) Dispozițiile art. 1 și 3 se aplică și după expirarea perioadei prevăzute la art. 1 alin. (1), începând cu data de 8 iunie 2022, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2022. (2) În situația în care pe perioada prevăzută la alin. (1) nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 1 alin. (16) lit. b), angajatorul poate beneficia de măsura prevăzută la art. 1 alin. (1), dacă producția realizată în luna pentru care solicită aplicarea măsurii s-a diminuat cu cel puțin 10%, față de aceeași lună a anului 2019 sau față de media lunară a producției realizate în anul 2019. În cazul unui angajator înființat în perioada 1 ianuarie-15 martie 2020 și care are cel puțin un angajat, diminuarea producției se raportează la producția realizată în luna anterioară aplicării măsurii prevăzute la art. 1. (3) În situația prevăzută la alin. (2), din declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 1¹ alin. (1) lit. b) trebuie să reiasă diminuarea producției cu cel puțin 10%, conform alin. (2). (4) Pe durata prevăzută la alin. (1), dispozițiile art. 1¹, 2, 7 și 8 se aplică în mod corespunzător.