(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează cadrul juridic pentru realizarea investițiilor din domeniul industriei naționale de apărare destinate construirii, modernizării, reconversiei și extinderii capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic necesare asigurării protecției intereselor esențiale de securitate ale României și care se referă la producția sau comerțul cu produse din domeniul apărării sau alte produse utilizate în scopuri de apărare.
(2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) operator economic - persoană juridică înființată potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau majoritar, autorizată în condițiile Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, să producă și/sau să desfășoare operațiuni cu produse militare, sensibile și strategice;
b) investiție - orice cheltuială efectuată cu respectarea art. 346 din TFUE , necesară protecției intereselor esențiale de securitate națională și care se referă la producția de armament, muniție și material de război ce poate duce la creșterea valorii activelor unui operator economic din industria națională de apărare care sunt destinate realizării uneia sau a mai multora dintre activitățile de cercetare, proiectare, construcție, dezvoltare, modernizare, încercare, testare, producere și reparare a sistemelor de armament și muniție, tehnicii de luptă, echipamentelor și materialelor cu destinație specifică apărării, ordinii publice și securității naționale și a pieselor de schimb necesare, pulberilor și explozibililor, inclusiv destinate realizării poligoanelor de trageri și încercări, stabilirii terenurilor cu regim de spațiu de siguranță, precum și dezvoltării infrastructurii de utilități aferente și care are ca scop satisfacerea intereselor esențiale de securitate;
c) investitor - persoană juridică al cărei sediu social se află într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau în state cu care România are parteneriate strategice și economice care intenționează să realizeze o investiție în România în active corporale și necorporale, inclusiv investiții care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul unei societăți;
d) interes național - acel interes care vizează promovarea și apărarea, prin mijloace legitime, a valorilor prin care statul român își garantează existența, identitatea, dezvoltarea și stabilitatea, suveranitatea, independența și integritatea teritorială în temeiul cărora participă la realizarea securității internaționale;
e) minister de resort - autoritatea administrației publice centrale sub autoritatea căreia funcționează operatorii economici cu capital integral și sau majoritar de stat din industria națională de apărare, abilitată să autorizeze operatorii economici în domeniu potrivit Legii nr. 232/2016 , cu modificările și completările ulterioare;
f) societate - persoană juridică care funcționează potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, al cărei capital social este reprezentat prin acțiuni nominative de valoare egală, proprietate comună a operatorului economic și investitorului.
g) activ funcțional al unui operator economic stabilit ca fiind de interes strategic prin hotărâre a Guvernului - ansambluri de bunuri mobile și/sau imobile care pot funcționa unitar și care servesc realizării investiției prevăzute la lit. b) ;
h) participații - acțiuni și părți sociale, ca valori mobiliare emise de societăți, și/sau active funcționale, ca bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societăți declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului.