LexistoriaDreptul la drept.

OUG 74/2017

Azi

Text integral · 8 articole

Articolul 1

Se desemnează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, denumit în continuare IGSU, ca unitate de achiziții centralizată pentru achiziția centralizată de autospeciale/ambulanțe pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare din cadrul IGSU, denumit în continuare SMURD, precum și pentru serviciile de ambulanță județene, denumite în continuare SAJ, respectiv pentru Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, denumit în continuare SABIF.

Articolul 2

(1) Unitatea de achiziții centralizată încheie acorduri-cadru în nume propriu atât pentru autospeciale/ambulanțe destinate activității SMURD, cât și pentru autospeciale/ ambulanțe destinate activității SAJ, respectiv SABIF.

(2) În baza acordurilor-cadru încheiate, unitatea de achiziții publice centralizată semnează și derulează contracte subsecvente.

Articolul 3

(1) Necesarul de autospeciale/ambulanțe pe tipuri și cantități se avizează de către Comisia interministerială pentru suport tehnic, denumită în continuare CIMST, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 104/2014 , cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 144/2014 privind organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, la propunerea Direcției generale urgențe medicale din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, denumită în continuare DGUM, precum și a direcției de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.

(2) Necesarul de autospeciale/ambulanțe pe tipuri și cantități se actualizează ori de câte ori este nevoie și se avizează de CIMST, pe baza evaluării necesarului la nivel național, la propunerea DGUM, precum și a direcției de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.

Articolul 4

Creditele de angajament și creditele bugetare necesare pentru achiziția centralizată de autospeciale/ambulanțe conform art. 2 alin. (1) se stabilesc prin legile bugetare anuale.

Articolul 5

(1) Caietele de sarcini, inclusiv specificațiile tehnice, aferente procedurii de achiziție se elaborează de către o comisie mixtă având în componență reprezentanți IGSU, SAJ, SABIF și DGMUM.

(2) Avizarea specificațiilor tehnice se realizează de CIMST. CIMST este abilitată să avizeze prețul unitar estimat pentru fiecare tip de autospecială/ambulanță care face obiectul achiziției în sistem centralizat, la propunerea IGSU.

(3) Răspunsurile la solicitările de clarificări care vizează documentația de atribuire se formulează de către unitatea de achiziții publice centralizată, în baza:

a) argumentelor tehnice formulate în scris de către reprezentanții DGMUM, după consultarea reprezentanților SAJ și SABIF, pentru partea medicală din compunerea autospecialelor/ambulanțelor;

b) argumentelor tehnice formulate în scris de către reprezentanții IGSU, pentru partea de autoșasiu din compunerea autospecialelor/ambulanțelor.

(4) În procesul de evaluare a ofertelor, pe lângă Comisia de evaluare stabilită potrivit dispozițiilor legale din domeniul achizițiilor publice, vor fi desemnați experți cooptați din cadrul DGMUM, în condițiile art. 126 alin. (3) și ale art. 128 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Personalul menționat la alin. (1) și (4) se nominalizează prin dispoziție a secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, la propunerea IGSU.

Articolul 6

Comisia de recepție a bunurilor se nominalizează prin dispoziție a secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, la propunerea IGSU, în funcție de tipul și cantitatea autospecialelor/ambulanțelor achiziționate.

Articolul 7

(1) Bunurile achiziționate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență intră în proprietatea privată a statului și în dotarea IGSU, respectiv a SAJ și SABIF.

(2) În maximum 30 de zile de la efectuarea recepției finale, SAJ și SABIF preiau de la IGSU autospecialele/ambulanțele achiziționate pentru acestea în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Articolul 8

Se desemnează secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, responsabil de coordonarea tuturor activităților care privesc finanțarea, derularea procedurilor de achiziție și livrarea autospecialelor și ambulanțelor.