Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului“, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum și pentru modificarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare și creditare, precum și pentru susținerea obiectivelor naționale de politică agricolă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 9 februarie 2024, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:Articolul 1 (1) Prezenta ordonanță de urgență instituie schema de ajutor de stat «Creditul fermierului», program de sprijinire a accesului la lichidități al întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 31 decembrie 2024, denumită în continuare schema.

2. La articolul 4 alineatul (3), litera b) va avea următorul cuprins:b) ajutorul se acordă cel târziu la data de 31 decembrie 2024.

3. La articolul 7, alineatele (1)-(4) vor avea următorul cuprins:Articolul 7 (1) Schema de ajutor de stat «Creditul fermierului» devine operațională după data emiterii deciziei de autorizare a schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană, iar acordurile de finanțare vor fi emise până cel târziu la data de 31 decembrie 2024, fără a se depăși bugetul schemei prevăzut la alin. (2). Plata grantului se efectuează până la data de 31 decembrie 2030 inclusiv. (2) Bugetul schemei de ajutor de stat este de maximum 1.461,5 milioane lei, finanțarea realizându-se în limita sumelor disponibile în soldul contului de disponibil simbol 50.89 - Disponibil din «Fondul pentru creditare și garantare a creditelor», iar după epuizarea acestora, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul VII «Alte transferuri» cod 55. (3) Prin implementarea schemei de ajutor de stat se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 5.500 de beneficiari. (4) Plata grantului se efectuează până la data 31 decembrie 2030 inclusiv, fără a se depăși cuantumurile nominale stabilite prin acordurile de finanțare. În situația în care pe perioada de valabilitate a creditului nivelul componentei de dobândă reprezentând ROBOR la 3 luni depășește nivelul prevăzut în acordul de finanțare, beneficiarul are obligația de a plăti diferența.