(1) Camera are ca membri auditori financiari care, din punctul de vedere al dreptului de exercitare a profesiei, pot fi activi sau nonactivi și firme de audit, conform legii.
(2) Auditorul sau auditorii financiari care semnează raportul de audit sau alte rapoarte prevăzute de standardele internaționale de audit, în nume propriu sau în numele unei persoane juridice, trebuie să aibă statutul de auditor financiar activ.
(3) Nu pot fi auditori financiari activi într-o entitate economică sau, dacă au fost desemnați de adunarea generală a entității economice respective, decad din această calitate:
a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soții administratorilor;
b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru alte funcții decât aceea de auditor financiar activ, un salariu sau o remunerație de la administratori ori de la entitatea economică auditată;
c) persoanele cărora le este interzisă ocuparea funcției de administrator;
d) persoanele care pe durata exercitării profesiei de auditor financiar au atribuții de control financiar în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege.
(4) Auditorii financiari care coordonează activitatea de audit intern conform art. 23 trebuie să aibă statutul de auditor financiar activ.