(1) Pentru promovarea politicii comerciale și sprijinirea dezvoltării schimburilor comerciale externe ale României D.C.E. dispune de o rețea de reprezentare externa în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, precum și în cadrul oficiilor și birourilor comerciale proprii.

(2) Pe durata misiunii personalului desemnat din cadrul D.C.E. să își desfășoară activitatea în cadrul rețelei de reprezentare externa i se aplică dispozițiile legale în vigoare referitoare la Corpul Diplomatic și Consular al României.

(3) Oficiile și birourile comerciale în cadrul cărora, la data intrării în vigoare a actului normativ prevăzut la art. 1 alin. (2), își desfășoară activitatea exclusiv personalul din rețeaua de reprezentare externa a Departamentului pentru comerț exterior și promovare economică din structura Ministerului Afacerilor Externe se preiau de către Secretariatul General al Guvernului.

(4) D.C.E. poate propune Guvernului înființarea în străinătate de oficii sau de birouri comerciale proprii în centre comerciale de interes pentru România.