LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

OUG 75/2005 · 6 articole

Articolul 1

(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează asigurarea calității educației.

(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică tuturor organizațiilor furnizoare de educație care operează pe teritoriul României, precum și organizațiilor furnizoare de educație românești care funcționează legal pe teritoriul altor state, potrivit reglementărilor în materie în vigoare.

Articolul 2

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență:

a) educația se referă la programele și activitățile de formare academica sau profesională inițială și continua.

b) organizația furnizoare de educație este o instituție de învățământ. Pot fi organizații furnizoare de educație și alte persoane juridice care, potrivit statutului, desfășoară activități de învățământ pe baza de programe legal autorizate, de formare inițială și continua;

c) programele de studii concretizează oferta educațională a unei organizații furnizoare de educație;

d) beneficiarii direcți ai educației sunt preșcolarii, elevii și studenții, precum și persoanele adulte cuprinse într-o forma de educație;

e) beneficiarii indirecți ai educației sunt angajatorii, angajații, familiile beneficiarilor direcți și, într-un sens larg, întreaga societate;

f) cadrul național al calificărilor cuprinde în mod progresiv și corelat gradele, diplomele sau certificatele de studiu care atesta nivelurile distincte de calificare, exprimate în termenii rezultatelor în învățare. Cadrul național al calificărilor este corelat cu cel european corespunzător.

Articolul 3

(1) Calitatea educației este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate.

(2) Evaluarea calității educației consta în examinarea multicriterială a măsurii în care o organizație furnizoare de educație și programele acesteia îndeplinesc standardele și standardele de referință. Atunci când evaluarea calității este efectuată de însăși organizația furnizoare de educație, aceasta ia forma evaluării interne. Atunci când evaluarea calității este efectuată de o agenție națională sau internațională specializată, aceasta ia forma evaluării externe.

(3) Asigurarea calității educației este realizata printr-un ansamblu de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare și implementare de programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor ca organizația furnizoare de educație îndeplinește standardele de calitate. Asigurarea calității exprima capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație în conformitate cu standardele anunțate. Aceasta este astfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continua a calității educației.

(4) Controlul calității educației în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal și postliceal presupune activități și tehnici cu caracter operațional, aplicate sistematic de o autoritate de inspecție desemnata pentru a verifica respectarea standardelor prestabilite.

(5) Îmbunătățirea calității educației presupune evaluare, analiza și acțiune corectivă continua din partea organizației furnizoare de educație, bazata pe selectarea și adoptarea celor mai potrivite proceduri, precum și pe alegerea și aplicarea standardelor de referință.

Articolul 4

(1) Acreditarea organizațiile furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității.

(2) Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifica respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiile furnizoare de educație și a programelor lor de studii.

Articolul 5

(1) Calitatea educației reprezintă o prioritate permanenta pentru orice organizație furnizoare de educație, precum și pentru angajații acesteia.

(2) Calitatea este un criteriu fundamental de finanțare din surse publice a educației. În cadrul învățământului superior, evaluarea comparativă interinstituțională a programelor de studii universitare are drept consecință finanțarea diferențiată, în funcție de calitatea diferită a programului oferit.

(3) Furnizorii de educație trebuie să funcționeze astfel încât prin calitatea activității lor să satisfacă încrederea publică, iar învățământul să se afirme ca bun public.

(4) Politicile de asigurare a calității educației din România sunt permanent corelate cu acțiunile promovate la nivel internațional.

Articolul 6

Abrogat la 16 aprilie 2006 · de Legea nr. 87/2006

Textul anterior abrogării nu este încă în istoricul acestui act.