(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Procedura de examinare a cererilor de certificare a neintervenției și a cererilor de dispensă în cazurile de exceptări individuale ale înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de întreprinderi sau practicilor concertate aflate în analiza Consiliului Concurenței, pentru care nu s-au emis decizii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la această dată.

(3) În ceea ce privește investigațiile deschise anterior de către Consiliul Concurenței, orice procedură nouă întreprinsă de Consiliul Concurenței va fi îndeplinită cu respectarea condițiilor și cerințelor impuse prin dispozițiile nou-intrate în vigoare.