(1) Beneficiarii sunt obligati sa puna la dispoziție constructorului în termen de 28 de zile de la data semnarii contractului de lucrari, dacă nu se prevede altfel în contract, amplasamentul lucrării, liber de orice sarcini, pe care urmeaza să fie executate lucrarile potrivit contractelor de lucrari de finanțare, în baza memorandumurilor de finanțare PHARE Coeziune economica și sociala și PHARE Cooperare transfrontaliera.
(2) În situația în care, din cauza nerespectarii de către beneficiar a obligației prevăzute la alin. (1), Autoritatea contractantă a platit constructorului sumele reprezentand penalitatile datorate potrivit contractului de lucrari, Autoritatea contractantă are drept de regres împotriva beneficiarului pentru a recupera aceste sume.