Articolul 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 20. - (1) Cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenți, pe baza tarifelor aprobate anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului.

(2) Pentru actele Guvernului și deciziile prim-ministrului, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(3) Pentru actele Parlamentului, cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Camerei Deputaților, cu excepția rapoartelor prezentate Parlamentului potrivit art. 6 lit. D, ale căror cheltuieli de publicare se suportă din bugetul autorităților publice respective."