LexistoriaDreptul la drept.

Scopul, obiectivele și atribuțiile ANDIS

Azi

OUG 76/2022 · 4 articole

Articolul 3

(1) Scopul ANDIS constă în dezvoltarea infrastructurii de sănătate, prin pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate.

(2) Prezenta ordonanță de urgență stabilește domeniul de reglementare și competența ANDIS pentru realizarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate.

(3) În activitatea sa, ANDIS urmărește îndeplinirea următoarelor obiective generale:

a) crearea și, după caz, dezvoltarea unei infrastructuri de sănătate apte să asigure accesul unui număr cât mai mare de persoane la asistență medicală de specialitate în cele mai bune condiții de calitate;

b) asigurarea unor cerințe înalte de calitate și performanță privind infrastructura de sănătate și transformarea sa într-un centru de excelență în gestionarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate;

c) pregătirea și implementarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, astfel încât acestea să fie finalizate la termen, conform specificațiilor și în cadrul bugetului aprobat;

d) atragerea fondurilor europene și a altor surse de finanțare legal constituite în domeniul infrastructurii de sănătate;

e) asigurarea unui management performant al obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate și dezvoltarea și îmbunătățirea permanentă a capacității administrative necesare pentru pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate.

Articolul 4

(1) Pentru atingerea scopului prevăzut la art. 3 alin. (1) și în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la art. 3 alin. (3) , ANDIS exercită următoarele atribuții principale:

a) elaborarea de proiecte de acte normative cu impact în ceea ce privește investițiile în infrastructura de sănătate în vederea adoptării/aprobării de către Guvern și transmiterea către Ministerul Sănătății în vederea aprobării inițierii acestora;

b) elaborarea și adoptarea de instrucțiuni, orientări și recomandări, aprobate prin ordin al președintelui ANDIS în legătură cu pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate, în aplicarea dispozițiilor legale în materie;

c) elaborarea, emiterea de instrucțiuni și adoptarea de orientări și recomandări, aprobate prin ordin al președintelui ANDIS, în ceea ce privește conținutul documentațiilor de atribuire și specificațiile tehnice standard pe bază de indicatori de performanță cu privire la inițierea, proiectarea, construcția, supravegherea executării lucrărilor la infrastructura de sănătate și activitățile de instalare și punere în funcțiune a echipamentelor și dotărilor medicale, precum și orice alte activități necesare pentru aducerea infrastructurii de sănătate în stare de a fi exploatată conform destinației;

d) elaborarea de metodologii cu privire la strategii de finanțare a obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate, implementarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate de la momentul conceperii proiectului până la punerea în funcțiune a obiectivului de investiții realizat în cadrul proiectului conform destinației, prioritizarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, gestionarea, supravegherea și punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate conform destinației;

e) gestionarea, monitorizarea și evaluarea portofoliului obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate;

f) identificarea, definirea și planificarea obiectivelor/ proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, precum și stabilirea obiectivelor și a strategiei de implementare a acestora;

g) elaborarea programului multianual al obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate și supunerea acestuia, prin intermediul Ministerului Sănătății, spre aprobare Guvernului;

h) monitorizarea implementării obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, furnizarea și publicarea de date, informații și rapoarte în legătură cu implementarea acestora;

i) stabilirea de parteneriate și încheierea de contracte de finanțare a obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, inclusiv a obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile incluse în PNRR;

j) stabilirea specificațiilor tehnice, financiare și juridice, organizarea de proceduri de atribuire, încheierea și executarea de contracte de achiziții publice în legătură cu obiective/proiecte de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate;

k) elaborarea și transmiterea către Ministerul Sănătății a proiectelor hotărârilor Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate având ca obiect investiții în spitalele publice din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății;

l) furnizarea de asistență specializată, în legătură cu obiectivele/proiectele de investiții în infrastructura de sănătate implementate de beneficiari externi, inclusiv prin participarea la realizarea acestora;

m) realizarea, în calitate de beneficiar, individual sau în parteneriat, și implementarea, în calitate de agenție de implementare, de proiecte finanțate din fonduri europene în domeniul dezvoltării infrastructurii de sănătate;

n) implementarea și derularea, în calitate de beneficiar în sensul dispozițiilor art. 2 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , individual sau în parteneriat, a obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile incluse în PNRR;

o) colaborarea cu instituții publice și entități private în legătură cu gestionarea și implementarea obiectivelor/ proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate, prin încheierea de protocoale de colaborare, acorduri de parteneriat sau prin orice alte modalități prevăzute de lege;

p) cooperarea cu organisme similare din alte țări, precum și cu alte organisme internaționale de specialitate în domeniul său de activitate;

q) organizarea de programe de formare și de perfecționare, precum și alte evenimente de specialitate, conferințe sau schimburi de experiență în domeniul investițiilor în infrastructura de sănătate.

(2) Activitățile de asistență specializată în domeniul obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate prevăzute la alin. (1) lit. m) realizate de ANDIS pot consta în:

a) activități de îndrumare în legătură cu oportunitățile de finanțare a obiectivelor/proiectelor, activități de pregătire a obiectivelor/proiectelor, inclusiv activități de promovare activă a obiectivelor/proiectelor, elaborarea cererilor de finanțare a proiectelor din fonduri europene, realizarea de studii și cercetări de piață, organizarea de consultări cu piața;

b) activități de îndrumare în legătură cu strategia de contractare, modul de organizare a procedurilor de atribuire, conținutul documentațiilor de atribuire, inclusiv al specificațiilor tehnice, clauzelor contractuale și modificărilor contractuale;

c) activități de management și implementare a proiectelor, inclusiv monitorizarea implementării acestora și oferirea de recomandări cu privire la diverse aspecte în legătură cu implementarea acestora;

d) participarea ANDIS la realizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate prin efectuarea de activități în legătură cu organizarea procedurilor de achiziție publică pentru atribuirea de contracte de achiziție publică sau încheierea de acorduri-cadru având ca obiect prestarea serviciilor prevăzute la alin. (3) , acordarea de asistență tehnică necesară pentru implementarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate, pentru sau în comun cu beneficiarii externi, precum și în asigurarea, integral sau parțial, de la bugetul de stat, inclusiv prin utilizarea fondurilor externe rambursabile sau nerambursabile, a finanțării necesare plății contractanților desemnați să presteze aceste servicii.

(3) Contractele de achiziție publică de servicii și acordurile-cadru de servicii prevăzute la alin. (2) lit. d) au ca obiect elaborarea de studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, proiecte tehnice sau alte documentații tehnico-economice necesare în procesul de implementare a obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate.

(4) Activitățile de asistență specializată realizate de ANDIS, inclusiv condițiile participării ANDIS la realizarea unui anumit proiect de investiții în infrastructura de sănătate, sunt stabilite prin acord sau contract încheiat între ANDIS și beneficiarul extern.

(5) ANDIS realizează studii, strategii, prognoze, precum și alte documente strategice necesare, care să fundamenteze deciziile în legătură cu inițierea, gestionarea și implementarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate.

(6) În vederea exercitării atribuțiilor sale, ANDIS administrează, în condițiile legii, patrimoniul propriu.

(7) Prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, aprobate prin hotărâre a Guvernului, sunt prevăzute activitățile realizate de ANDIS în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, precum și modalitatea de colaborare cu celelalte entități implicate în realizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate.

Articolul 5

(1) ANDIS își exercită atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență în legătură cu pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate:

a) în mod obligatoriu, în cazul obiectivelor/proiectelor de investiții privind realizarea spitalelor regionale de urgență Iași, Cluj și Craiova, precum și, la solicitarea Ministerului Sănătății, în cazul altor obiective/proiecte de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate având ca obiect investiții în spitalele din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, selectate potrivit dispozițiilor alin. (2) , dacă finanțarea acestora este asigurată în integralitate sau în majoritate de la bugetul de stat, inclusiv prin utilizarea fondurilor externe rambursabile sau nerambursabile;

b) la solicitarea beneficiarilor externi, exclusiv prin realizarea de activități de asistență tehnică dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. l) și la art. 4 alin. (2) și (3) , în cazul obiectivelor/ proiectelor de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate având ca obiect investiții în spitalele din rețeaua sanitară a ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii.

(2) Obiectivele/Proiectele de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate prevăzute la alin. (1) lit. a) în legătură cu care ANDIS își exercită atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, altele decât obiectivele/proiectele de investiții privind realizarea spitalelor regionale de urgență Iași, Cluj și Craiova, sunt selectate de Ministerul Sănătății pe baza următoarelor criterii:

a) necesitatea îndeplinirii măsurilor prevăzute în PNRR sau în alte documente aprobate de instituțiile Uniunii Europene ori în cuprinsul documentelor strategice naționale în domeniul sănătății;

b) existența, la momentul selecției, a capacității administrative a ANDIS care să permită pregătirea și implementarea obiectivului/proiectului de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate, astfel încât acesta să fie finalizat la termen, conform specificațiilor și în cadrul bugetului aprobat.

(3) Ministerele și instituțiile cu rețele sanitare proprii sau spitalele publice din rețeaua sanitară a acestora, precum și responsabilii de implementare a investițiilor specifice locale, în cazul obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile incluse în PNRR, au dreptul de a pregăti, implementa și finaliza obiectivele/proiectele de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate pentru care sunt responsabili fără implicarea ANDIS și nu au nicio obligație cu privire la transmiterea către ANDIS a unei solicitări potrivit alin. (1) lit. b) .

(4) În aplicarea dispozițiilor alin. (1) lit. a) și b), obiectivele/proiectele de investiții de importanță considerabilă în infrastructura de sănătate sunt pregătite, implementate și finalizate astfel:

a) de către ANDIS, în cazul obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile prevăzute la alin. (1) lit. a) care nu sunt implementate de spitalele din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății;

b) de către ANDIS în parteneriat cu spitalul public din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății sau ca agenție de implementare, în cazul obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile prevăzute la alin. (1) lit. a) implementate de spitalele din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății;

c) de către beneficiarii externi în colaborare cu ANDIS, în ceea ce privește obiectivele/proiectele de investiții considerabile prevăzute la alin. (1) lit. b) , ANDIS participând exclusiv prin realizarea de activități de asistență tehnică dintre cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. l) și la art. 4 alin. (2) și (3) .

(5) Condițiile de realizare a obiectivelor/proiectelor prevăzute la alin. (4) lit. b) și c) se stabilesc prin acord încheiat între ANDIS și:

a) spitalele din rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, în cazul obiectivelor/proiectelor prevăzute la alin. (4) lit. b) ;

b) beneficiarii externi, în cazul obiectivelor/proiectelor prevăzute la alin. (4) lit. c) .

(6) În situația în care ANDIS are calitatea de beneficiar, individual sau în parteneriat, în cadrul planurilor și programelor finanțate din fonduri structurale, ANDIS poate încheia contracte de finanțare cu autoritățile competente pentru gestionarea fondurilor structurale, în condițiile prevăzute de Ghidul solicitantului sau în alte documente de implementare a planurilor și programelor în domeniul fondurilor structurale, și poate implementa în această calitate obiectivele/proiectele de investiții considerabile finanțate din fonduri structurale, utilizând, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, resursele financiare alocate.

(7) În situația în care ANDIS are calitatea de agenție de implementare în cadrul planurilor și programelor finanțate din fonduri structurale, contractele de finanțare cu autoritățile competente pentru gestionarea fondurilor structurale sunt încheiate de entitățile care au calitatea de beneficiari ai obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile finanțate din fonduri structurale, în condițiile prevăzute de Ghidul solicitantului sau în alte documente de implementare a planurilor și programelor în domeniul fondurilor structurale, iar activitățile de implementare sunt realizate de ANDIS, conform acordurilor încheiate cu beneficiarii.

(8) În situația în care ANDIS are calitatea de beneficiar, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , individual sau în parteneriat, al obiectivelor/proiectelor de investiții considerabile incluse în PNRR, ANDIS încheie contractele de finanțare în sensul dispozițiilor art. 2 lit. s) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 și asigură implementarea și derularea proiectelor.

Articolul 6

(1) Pentru realizarea obiectivelor și pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, ANDIS colaborează cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu instituții publice, cu structurile societății civile și ale mediului de afaceri din țară și din străinătate, precum și cu orice alte entități publice sau private.

(2) În vederea exercitării atribuțiilor sale, ANDIS este abilitată să solicite și să primească, în condițiile legii, informațiile necesare de la autoritățile administrației publice centrale și locale și instituțiile publice.

(3) Pentru realizarea scopului prevăzut la art. 3 alin. (1) , ANDIS poate colabora cu instituțiile financiare internaționale, precum și cu mediul academic și asociațiile profesionale în domeniul sănătății.

Capitolul II — Scopul, obiectivele și atribuțiile ANDIS · OUG 76/2022 · Lexistoria