Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 23 martie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 243/2004 , cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După articolul 3 se introduc două noi articole, art. 3¹ și 3², cu următorul cuprins:Articolul 3¹ Ocuparea prin concurs a funcțiilor publice cu statut special din cadrul Autorității Vamale Române, aparat central și structuri teritoriale, se face potrivit regulamentului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. Articolul 3² (1) Prin excepție de la art. 3¹, ocuparea funcțiilor publice cu statut special se poate face prin încadrarea absolvenților studiilor universitare de licență în domeniul vamal, organizate de instituții de învățământ superior. (2) Normele privind stabilirea condițiilor de înscriere la concursul pentru admiterea la programul de studii universitare de licență în domeniul vamal, drepturile și obligațiile candidaților admiși în program, precum și încadrarea absolvenților se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
2. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 9¹, cu următorul cuprins:Articolul 9¹ (1) În vederea aplicării dispozițiilor art. 9, testarea psihologică are loc în condițiile prevăzute de anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, cu modificările și completările ulterioare, și constă în două tipuri de evaluări: a) evaluarea psihologică complexă: care vizează nivelul cognitiv și nivelul de maturitate socioafectivă/stabilitate emoțională, conștiinciozitatea și rezistența la stres; b) evaluarea psihologică a integrității: care vizează tendința către comportamente care pot afecta integritatea. (2) Evaluarea psihologică în vederea ocupării funcțiilor publice cu statut special din cadrul Autorității se finalizează prin emiterea, în mod distinct, a două avize psihologice: unul care privește evaluarea psihologică complexă a persoanei, cel de-al doilea cu privire la aprecierea nivelului de integritate al acesteia.
3. După articolul 31 se introduc două noi articole, art. 31¹ și 31², cu următorul cuprins:Articolul 31¹ (1) Personalul vamal cu atribuții în domeniul supravegherii și controlului vamal are obligația de a declara, atât la începerea, cât și la finalizarea activității, sumele și valorile avute asupra sa, în bagajele sau în vehiculul utilizat de acesta. (2) Structura de integritate din cadrul Autorității are dreptul de a verifica realitatea/conformitatea declarațiilor prevăzute la alin. (1) cu sumele și valorile avute asupra sa, de către personalul vamal, precum și în bagajele sau în vehiculul utilizat de acesta. (3) Refuzul sau sustragerea personalului vamal prevăzut la alin. (1) de la efectuarea controlului constituie abatere disciplinară, atrage răspunderea administrativ-disciplinară în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul administrativ, și se sancționează cu destituirea din funcția publică. În cazul în care există indicii pentru fapte de corupție, sunt sesizate de îndată organele de urmărire penală. (4) Procedura de declarare, de control, precum și personalul vamal căruia i se adresează se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Articolul 31² (1) Pentru personalul Autorității este interzis consumul de alcool sau de substanțe stupefiante sau psihotrope în timpul programului de lucru sau prezența la locul de muncă în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor stupefiante sau psihotrope. (2) Personalul Autorității cu atribuții în domeniul verificărilor de integritate sau în domeniul securității și sănătății în muncă are dreptul de a verifica respectarea interdicției prevăzute la alin. (1). În exercitarea acestor atribuții pot fi folosite aparate certificate pentru testarea concentrației de alcool și a substanțelor psihotrope. (3) Nerespectarea interdicției prevăzute la alin. (1), refuzul sau sustragerea personalului de la efectuarea verificării prevăzute la alin. (2) constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora, în condițiile Codului administrativ . (4) Procedura de verificare se stabilește prin ordin al președintelui Autorității în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
4. După articolul 36 se introduce o anexă, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.