(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă fapta oricărei persoane care:

a) alterează sau înlocuiește prin orice mijloc rezultatul unui joc după ce acesta a fost stabilit;

b) plasează sau modifică o miză după ce rezultatul unui joc a fost stabilit;

c) folosește sau deține în vederea folosirii într-o sală de jocuri orice dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de șansă și metodele de selecție prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvența plății într-un joc de noroc;

d) folosește sau deține în vederea folosirii într-o sală de jocuri jetoane - sau orice alt suport material al taxei de participare la jocurile respective - false, știind că acestea sunt falsificate;

e) organizează sau exploatează jocuri de noroc frauduloase sau facilitează în mod fraudulos participarea la jocuri de noroc la distanță, așa cum aceste activități sunt prevăzute la art. 9 alin. (3) .

f) comunică autorităților competente informații false cu privire la activitatea de jocuri de noroc pe care o desfășoară, organizează sau o exploatează, refuză să furnizeze informațiile solicitate ori obstrucționează controlul efectuat de organele cu atribuții de supraveghere și control în acest domeniu;

g) comunică autorităților competente informații incomplete, în scopul de a disimula anumite situații reale referitoare la activitatea de jocuri de noroc sau de a nu intra sub incidența prevederilor art. 17 alin. (2) ;

h) participă, în calitate de participant la un joc de noroc la distanță definit la art. 10 alin. (1) lit. h)-n) , prin intermediul unor echipamente și mijloace tehnice sau al oricăror mijloace asimilate, în scopul de a-și disimula identitatea ori identitatea beneficiarului real al operațiunilor financiare aferente;

i) participă, în calitate de participant la un joc de noroc la distanță definit la art. 10 alin. (1) lit. h)-n) , deși face parte din personalul sau conducerea persoanei juridice care este parte contractuală, privind orice activitate conexă ori legată de jocul de noroc, în relație cu organizatorul licențiat pe teritoriul României, sau deține calitatea de asociat ori acționar în cadrul acestei persoane juridice;

j) influențează sau alterează rezultatele unui joc de noroc la distanță definit la art. 10 alin. (1) lit. h)-n) , indiferent dacă are calitatea de organizator, participant ori dacă deține controlul direct sau indirect asupra activității de jocuri de noroc în cauză;

k) abrogată;

l) încheie contracte având ca obiect principal sau secundar facilitarea din locații fizice, publice, aflate pe teritoriul României, a accesului la platforme de jocuri de noroc la distanță sau acordă recompense materiale sau financiare unor persoane fizice care facilitează în locații fizice, publice, aflate pe teritoriul României, accesul la platforme de jocuri de noroc la distanță de către alte persoane fizice;

m) prestarea oricăror activități conexe în domeniul jocurilor de noroc, conform prezentei ordonanțe de urgență, în legătură cu orice operator care oferă pe un domeniu de internet sau subdomenii ale acestuia conținut integral sau parțial în limba română sau o limbă de circulație internațională și acceptă operațiuni de depunere și retragere fonduri bănești în lei sau alte monede, inclusiv criptoactive, și care permite accesarea domeniului de internet sau a platformei de joc de către participanții la joc de pe teritoriul României, fără a deține licența clasa I și autorizații valabile emise de O.N.J.N.;

n) prestarea oricăror servicii în legătură cu domeniile de internet înscrise pe «lista neagră» publicată de O.N.J.N., dacă accesul la jocurile de noroc pentru participanții la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României nu este restricționat;

o) prestarea oricăror servicii către entitățile/domeniile de internet care oferă jocuri de noroc la distanță, care pot fi accesate de pe IP-uri din România, fără ca respectivele entități să dețină licență clasa I și autorizații valabil emise de ONJN, de către operatorii economici care dețin licență clasa a II-a;

p) falsifică, modifică sau reproduce în mod neautorizat codul QR aplicat pe mijloace de jocuri de noroc, în scopul de a induce în eroare autoritățile competente sau publicul;

q) fapta administratorului societății comerciale de a permite amplasarea și/sau exploatarea în orice spațiu în care are acces publicul a unuia sau mai multor mijloace de joc fără cod QR sau cu cod QR falsificat.

(2) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și l) , banii, valorile sau orice alte bunuri primite sau produse ca urmare a săvârșirii infracțiunilor sunt confiscate în condițiile legii.

(3) În cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1) lit. m) , Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. dispune revocarea licenței clasa a II-a pentru activități conexe.