(1) Pentru măsurile de ajutor de stat care necesită autorizarea Comisiei Europene, în situația în care, prin avizul Consiliului Concurenței, au fost propuse modificări, dacă inițiatorul sau furnizorul, după caz, este de acord cu acestea, va înainta Consiliului Concurenței notificarea modificată conform avizului, în scopul transmiterii la Comisia Europeană, după aprobarea de către Guvern a memorandumului prevăzut la art. 7 alin. (1) .

(2) În situația în care, prin avizul Consiliului Concurenței, au fost propuse modificări asupra informării sau a documentației referitoare la măsurile de minimis, dacă inițiatorul sau furnizorul, după caz, este de acord cu acestea, va putea adopta măsura de ajutor de stat sau de minimis, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 7 și cu îndeplinirea prevederilor legale în vigoare.