LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

OUG 77/2014 · 6 articole

Articolul 46

Deciziile Consiliului Concurenței și ale celorlalți furnizori de ajutor de stat prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat ori, după caz, a ajutoarelor de minimis vizează inclusiv măsurile aflate în implementare la momentul intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 47

În scopul aplicării prezentei ordonanțe de urgență, Consiliul Concurenței adoptă regulamente și instrucțiuni, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Articolul 48

Obligațiile furnizorului sau, după caz, ale inițiatorului pot fi delegate, în condițiile legii, administratorului măsurii de ajutor de stat sau de minimis.

Articolul 49

(1) Deciziile Consiliului Concurenței emise înainte de 1 ianuarie 2007 și ale căror efecte nu s-au epuizat până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă să își producă efectele.

(2) Cu excepția prevederilor art. 29 și a prevederilor referitoare la raportare și monitorizare, prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică ajutorului de stat sau ajutoarelor de minimis pentru agricultură și piscicultură, ajutoare pentru care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale îndeplinește rolul de autoritate națională de contact în raporturile dintre Comisia Europeană și autoritățile și instituțiile publice, alți furnizori de ajutor.

(3) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în situațiile în care consideră necesar, analizează împreună cu Consiliul Concurenței încadrarea anumitor ajutoare de stat sau ajutoare de minimis, altele decât cele prevăzute la alin. (2) , în prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 50

Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 19, alineatele (1), (2) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 19 (1) Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenței se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție, dar nu mai puțin de 3 dintre aceștia, și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico-administrativă la solicitarea președintelui. (2) Fiecare comisie este formată din 3 membri ai plenului. Președintele Consiliului Concurenței stabilește componența comisiei pentru fiecare caz în parte și îl desemnează pe unul dintre membri pentru a conduce lucrările acesteia. ................................................................... (5) Plenul Consiliului Concurenței va putea delega exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (4) lit. a), b) și c) unei comisii formate din 3 membri ai plenului Consiliului Concurenței.

2. La articolul 19 alineatul (4), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f)incidența prevederilor art. 58 alin. (3¹).

3. La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 23 (1) În organizarea Consiliului Concurenței funcționează un secretar general și un secretar general adjunct, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Consiliului Concurenței, pe baza rezultatelor obținute la concursul național de intrare în categoria înalților funcționari publici, organizat în condițiile legii. Secretarul general și secretarul general adjunct sunt înalți funcționari publici cărora li se aplică statutul înalților funcționari publici, conform Legii nr. 188/1999 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și alte reglementări specifice. Atribuțiile acestora sunt stabilite prin regulamentul de organizare, funcționare și procedură adoptat de Consiliul Concurenței.

4. La articolul 33, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În vederea utilizării raționale a resurselor pentru declanșarea și efectuarea investigațiilor, Consiliul Concurenței poate prioritiza cazurile în funcție de potențialul impact asupra concurenței efective, de interesul general al consumatorilor sau de importanța strategică a sectorului economic vizat.

5. La articolul 43, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase doar prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația, prin aceeași cerere de chemare în judecată.

6. La articolul 58, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3¹), cu următorul cuprins:(3¹) Prin excepție de la prevederile alin. (3), constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de acesta se vor face de către plenul Consiliului Concurenței prin decizie, la cererea motivată a cel puțin unui membru al comisiei, formulată în cazurile cu un grad de complexitate ridicat.

Articolul 51

(1) Dispozițiile art. 1-49 ale prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare la 1 ianuarie 2015.

(2) La data intrării în vigoare a art. 1-49 din prezenta ordonanță de urgență, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 , se abrogă.

(3) Ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 , trimiterea se consideră făcută la dispozițiile corespunzătoare din prezenta ordonanță de urgență.

(4) Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial at României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.