LexistoriaDreptul la drept.

Procedura națională de reprezentare în fața Comisiei Europene

Azi

OUG 77/2014 · 4 articole

Articolul 21

(1) Consiliul Concurenței reprezintă România în fața Comisiei Europene în procedurile Uniunii Europene privind ajutorul de stat.

(2) Consiliul Concurenței este autoritatea națională abilitată să transmită Comisiei Europene notificările, informările, respectiv rapoartele, întocmite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și normelor Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat, precum și orice alte documente privind aspecte de ajutor de stat ale autorităților și furnizorilor din România.

(3) Consiliul Concurenței împreună cu autoritățile publice centrale și locale reprezintă România în cadrul Comitetului consultativ în domeniul ajutorului de stat și în relațiile cu alte instituții și organisme ale Uniunii Europene cu atribuții în această materie.

Articolul 22

(1) Furnizorii, beneficiarii și inițiatorii ajutorului de stat și orice alte întreprinderi au obligația să transmită Consiliului Concurenței, în termenele stabilite de acesta, toate informațiile necesare pentru derularea procedurilor în fața Comisiei Europene.

(2) Termenele stabilite de Consiliul Concurenței potrivit alin. (1) nu pot fi mai mici de 10 zile lucrătoare, cu excepția situației în care datele, informațiile și documentele cu privire la ajutoarele de stat sunt solicitate de Comisia Europeană sau reglementările Uniunii Europene în termene mai scurte.

(3) Autoritățile publice centrale și locale, furnizorii și inițiatorii se consultă cu Consiliul Concurenței la elaborarea răspunsurilor, explicațiilor, formulărilor de poziții sau a altor acte, în scopul transmiterii acestora Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenței și al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

(4) Consiliul Concurenței împreună cu furnizorul/ administratorul implicat, după caz, vor susține, dacă este necesar, cazurile în fața Comisiei Europene.

Articolul 23

(1) Consiliul Concurenței informează, în termen de 5 zile lucrătoare de la primire, inițiatorii sau furnizorii, după caz, cu privire la deciziile adoptate de Comisia Europeană potrivit art. 4 , 9, 12 alin. (3) și art. 13 din Regulamentul (UE) 2015/1.589, primite prin intermediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, trimițând totodată și o copie a deciziei în cauză.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) , inițiatorii sau furnizorii, după caz, au obligația consultării beneficiarilor care fac obiectul respectivelor decizii, cu privire la informațiile considerate confidențiale în textul deciziei, trimițând totodată acestora și o copie a deciziei în cauză.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în situația în care, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Regulamentul (UE) 2015/1.589, Comisia Europeană adoptă o recomandare de măsuri adecvate.

(4) Orice solicitări privind conținutul deciziilor prevăzute la alin. (1) și (3) se adresează inițiatorilor sau furnizorilor ajutorului de stat.

(5) Consiliul Concurenței publică pe pagina sa web, care devine punct național de informare, informațiile publice privind adoptarea de către Comisia Europeană a deciziilor în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 24

Consiliul Concurenței, la cererea transmisă în timp util de inițiator/furnizor, retrage notificarea înainte de emiterea unei decizii de către Comisia Europeană. Cererea de retragere va fi comunicată Comisiei Europene de către Consiliul Concurenței, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.