LexistoriaDreptul la drept.

Obligațiile furnizorului/administratorului și beneficiarului de ajutor de stat/de minimis

Azi

OUG 77/2014 · 2 articole

Articolul 42

(1) Furnizorul sau, după caz, administratorul unei măsuri de ajutor de stat sau de minimis are obligația transmiterii către Consiliul Concurenței, spre informare, a actelor normative, administrative sau asimilatele acestora care implementează sau modifică ajutoare de stat sau de minimis, în termen de maximum 5 zile de la data intrării în vigoare a acestora.

(2) Furnizorul/Administratorul, după caz, al unei măsuri de ajutor de stat sau de minimis are obligația păstrării unei evidențe a informațiilor despre ajutoarele acordate pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică. Această evidență trebuie să conțină informațiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condițiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt, dar fără a se limita la: datele de identificare a beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, momentul și modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.

(3) La data acordării ajutorului, furnizorul sau, după caz, administratorul ajutorului de stat sau de minimis informează beneficiarul cu privire la caracterul de minimis sau de stat al ajutorului, la cuantumul acestuia, precum și o trimitere expresă la reglementarea europeană aplicabilă, verificând respectarea plafonului și a intensității impuse de legislația Uniunii Europene.

Articolul 43

(1) Beneficiarul unei măsuri de ajutor de stat sau de minimis are obligația păstrării unei evidențe a informațiilor despre ajutoarele primite pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data la care a fost acordată ultima alocare specifică. Această evidență trebuie să conțină informațiile necesare pentru a demonstra respectarea tuturor condițiilor impuse prin actul de acordare, cum sunt: datele de identificare a beneficiarului, durata, cheltuielile eligibile, valoarea, momentul și modalitatea acordării ajutorului, originea acestuia, durata, metoda de calcul al ajutoarelor acordate.

(2) Beneficiarul are obligația de a răspunde, în termenul stabilit de Consiliul Concurenței, la orice solicitare de informații privind ajutoarele de stat sau de minimis primite. Termenul stabilit de Consiliul Concurenței nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare.