Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 6 octombrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 2. - (1) Termenii «program», «operațiune», «autoritate de management», «organism intermediar», «beneficiar», «fond de fonduri» au înțelesurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului și în Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane." 2. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins: "(1¹) Termenul «instrumente financiare» are înțelesul prevăzut în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului." 3. La articolul 2 alineatul (3), după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins: "o) acord de finanțare - document juridic încheiat în vederea implementării instrumentelor financiare, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 , între autoritatea de management și instituția financiară care implementează instrumentul financiar/instituția financiară desemnată ca fond de fonduri." 4. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5¹, cu următorul cuprins: "Art. 5¹. - (1) În scopul derulării operațiunilor financiare aferente gestionării instrumentelor financiare, autoritatea de management deschide un cont, în euro, la o instituție financiar-bancară. 5. La articolul 6, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins: "(9) Pentru proiectele aprobate la finanțare în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei, în bugetele beneficiarilor prevăzuți la alin. (5), la art. 7 alin. (1) și (2), precum și în bugetele beneficiarilor instituții publice autonome se cuprind creditele de angajament și creditele bugetare aferente valorii totale a proiectelor proprii." 6. La articolul 8, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins: "(2) Beneficiarul/Liderul de parteneriat și partenerii acestuia instituții publice pot cuprinde în bugetele proprii sume pentru ordonatorii de credite secundari sau terțiari, instituții aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora, cu rol în implementarea proiectului, așa cum sunt prevăzuți în cererea de finanțare. 7. La articolul 9, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: "c) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferului de fonduri din conturile proprii în conturile beneficiarilor și/sau în contul instituției financiare care implementează instrumentul financiar/instituției financiare desemnate ca fond de fonduri;". 8. La articolul 9, după litera o) se introduc patru noi litere, literele p)-s), cu următorul cuprins: "p) sumele necesare pentru plata cheltuielilor neeligibile aferente instrumentelor financiare, inclusiv cele prevăzute în clauza 8 «Cheltuieli suplimentare» din acordul de finanțare; 9. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9¹, cu următorul cuprins: "Art. 9¹. - (1) În bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Fondurilor Europene pot fi cuprinse sume necesare asigurării cofinanțării pentru proiecte aprobate spre finanțare în cadrul programelor comunitare gestionate de către Comisia Europeană ai căror beneficiari sunt alții decât cei prevăzuți la art. 6 alin. (1).

(2) La solicitarea autorității de management, Autoritatea de certificare efectuează transferul, în euro, al sumelor aferente instrumentelor financiare, în contul prevăzut la alin. (1).

(3) Autoritatea de management transferă suma dedicată implementării instrumentelor financiare în contul instituției financiare care implementează instrumentul financiar/instituției financiare desemnate ca fond de fonduri, conform prevederilor acordului de finanțare."

(3) Cheltuielile efectuate de instituțiile cu rol în implementare prevăzute la alin. (2) sunt eligibile în condițiile prevăzute în contractul/decizia/ordinul de finanțare fără a exista obligativitatea acestor instituții de a fi partener în proiect în sensul acordului de parteneriat."

q) sumele necesare pentru finanțarea diferențelor nefavorabile de curs valutar, aferente gestionării instrumentelor financiare;

r) sumele necesare asigurării cheltuielilor cu taxele notariale, incluzând onorariul notarial și oricare alte taxe aferente autentificării acordului de finanțare;

s) sumele reprezentând cofinanțarea publică asigurată de la bugetul de stat aferentă instrumentelor financiare care se vor reflecta la o poziție distinctă în clasificația bugetară."

(2) Domeniile și criteriile de eligibilitate pe baza cărora se acordă sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului fondurilor europene."

10. La articolul 14, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Sumele reprezentând fonduri externe nerambursabile primite ca avans pentru implementarea proiectelor în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei, rămase disponibile la sfârșitul anului în conturile beneficiarilor instituții publice, se reportează și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație." 11. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 22. - (1) După autorizarea cheltuielilor de către autoritățile de management, conform legislației Uniunii Europene și celei naționale, sumele din fonduri europene și cofinanțare, după caz, cuvenit a fi rambursate în condițiile art. 21 beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(5) și art. 7, conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, se virează de către autoritățile de management în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanțate proiectele respective."