(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este condusă de un procuror-șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este ajutat de 2 procurori șefi adjuncți, asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de 2 consilieri, asimilați consilierilor procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(2) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism emite ordine cu caracter intern.

(3) Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism exercită controlul asupra procurorilor din subordine în mod direct sau prin procurori anume desemnați.