(1) Ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate ale Poliției Române sunt desemnați de către ministrul afacerilor interne și cu avizul conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

(2) Retragerea avizului conform al procurorului-șef al Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism conduce la încetarea efectivă a activității ofițerului sau a agentului de poliție judiciară în cadrul structurilor de poliție specializate în combaterea criminalității organizate, centrale și teritoriale, după caz.

(3) Ofițerii și agenții de poliție judiciară desemnați potrivit alin. (1) , precum și ceilalți ofițeri și agenți de poliție judiciară care au primit avizul conform din partea procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sub directa conducere și controlul nemijlocit al acestora.