LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

OUG 78/2016 · 10 articole

A înlocuit Legea 508/2004 (până la 22 noiembrie 2016).

Articolul 18

(1) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează cu următorul număr maxim de posturi:

a) 331 de posturi de procuror;

b) 85 de posturi de specialiști;

c) 335 personal auxiliar de specialitate, economic și administrativ;

d) 290 de ofițeri și agenți de poliție judiciară, ce urmează a fi desemnați în următorii 5 ani, câte 50 pe an.

(2) Numărul de posturi prevăzut la alin. (1) include necesarul pentru toate structurile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

(3) Numărul maxim de posturi al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului.

(4) Numărul procurorilor, ofițerilor și agenților de poliție judiciară, al specialiștilor, al personalului asimilat judecătorilor și procurorilor, al personalului auxiliar de specialitate și al personalului economic și administrativ încadrat în structurile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este stabilit de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în funcție de volumul și de complexitatea activității, în limita numărului maxim de posturi.

Articolul 19

(1) Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este ordonator terțiar de credite.

(2) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se asigură integral de la bugetul de stat, fondurile destinate direcției fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Articolul 20

Anual se constituie un depozit în valoare de cel puțin 2.000.000 lei pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziția procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar modul său de gestionare și de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Articolul 21

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii și ministrului justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiției va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Articolul 22

(1) Cauzele înregistrate la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se soluționează de către această structură specializată.

(2) Toate actele procesuale sau procedurale, precum și toate lucrările, inclusiv actele de sesizare a instanțelor de judecată efectuate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor sunt și rămân valabile.

Articolul 23

(1) Dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 304/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

(2) Prin Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se stabilesc:

a) organizarea administrativă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

b) atribuțiile conducerii, procurorilor-șefi, ale procurorilor, precum și ale celorlalte categorii de personal;

c) organizarea și modul de desfășurare ale activității colegiului de conducere și a adunărilor generale ale procurorilor direcției;

d) ierarhia funcțiilor administrative în cadrul direcției;

e) modul de organizare, funcționarea și atribuțiile compartimentelor auxiliare de specialitate din cadrul direcției;

f) modul de organizare, funcționarea și atribuțiile departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul direcției.

(3) Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se va adopta în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului justiției, la propunerea procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

(4) Până la adoptarea regulamentului de organizare și funcționare prevăzut la alin. (2) , Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism va funcționa potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism existent la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în măsura în care nu contravine acesteia.

Articolul 24

Fondurile necesare aplicării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se asigură din bugetul aprobat pentru Ministerul Public.

Articolul 25

După articolul 35 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 35¹, cu următorul cuprins:Articolul 35¹ (1) Deplasarea unei persoane de pe teritoriul statului al cărui cetățean este sau de pe teritoriul căruia își are domiciliul sau reședința spre sau pe teritoriul unui alt stat decât cel al cărui cetățean sau rezident este, în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susținerea, în orice mod, a unei entități teroriste, constituie deplasare în scopuri teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Tentativa se pedepsește.

Articolul 26

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 65, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnați.

2. La articolul 69, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 69 (1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.

3. Articolul 75 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 75 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are în structură secții conduse de procurori-șefi, care pot fi ajutați de adjuncți. În cadrul secțiilor pot funcționa servicii și birouri conduse de procurori-șefi.

4. După articolul 79 se introduce o nouă secțiune, secțiunea 1¹ „Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism“, cuprinzând trei articole noi, articolele 79¹-79³, cu următorul cuprins:Secțiunea 1¹ Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Articolul 79¹ (1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalității organizate și terorismului. (2) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii. (3) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop. (4) La interviu poate participa orice procuror care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (3). (5) Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, a rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice. (6) La evaluarea candidaților vor fi avute în vedere și activitatea desfășurată de procurori, cunoașterea unei limbi străine și cunoștințele de operare pe calculator. (7) Comisia prevăzută la alin. (3) este numită prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și este formată din 3 procurori din cadrul Direcției. Din comisie pot face parte și specialiști în psihologie, resurse umane și alte domenii. (8) Procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism evaluează, anual, rezultatele obținute de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. (9) Procurorii numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare. (10) La data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii. (11) De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul acestei direcții. (12) Atribuțiile, competența, structura, organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt stabilite prin lege specială. (13) Dispozițiile art. 48 alin. (10) și (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Articolul 79² (1) În cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează colegiul de conducere, care hotărăște asupra problemelor generale de conducere ale acestei direcții. (2) Colegiul de conducere al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este constituit din procurorul-șef, unul dintre adjuncții acestuia și 5 procurori aleși în adunarea generală a procurorilor. (3) Dispozițiile art. 49 alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător. Articolul 79³ (1) Adunarea generală a procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se convoacă de către procurorul-șef al acestei direcții, anual sau ori de câte ori este necesar. (2) Dispozițiile art. 51 se aplică în mod corespunzător.

5. La articolul 116, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Curțile de apel și parchetele de pe lângă aceste curți, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au, de asemenea, în structură un compartiment de documentare și un compartiment de informatică juridică. Compartimentele de informatică juridică se pot organiza și în structura tribunalelor, a tribunalelor specializate, a judecătoriilor și a parchetelor de pe lângă aceste instanțe.

6. La articolul 118, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) La curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și parchetele de pe lângă acestea, compartimentele în care își desfășoară activitatea personalul auxiliar de specialitate sunt conduse de prim-grefieri, iar la secțiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la secțiile Direcției Naționale Anticorupție și ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea, de grefieri-șefi.

7. La articolul 120, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 120 (1) În vederea informatizării activității instanțelor și parchetelor, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul justiției, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție și procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism iau măsuri pentru dotarea tehnică corespunzătoare a acestora. ….............................................................................................. (3) În cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, avizul prevăzut la alin. (2) nu este necesar.

8. Articolul 124 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 124 Modul de utilizare a personalului de poliție pentru asigurarea protecției judecătorilor și procurorilor, precum și modul de utilizare a personalului Jandarmeriei Române pentru asigurarea pazei sediilor instanțelor judecătorești și parchetelor, a bunurilor și valorilor aparținând acestora, supravegherea accesului și menținerea ordinii interioare se stabilesc prin protocol încheiat între Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau, după caz, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne.

9. La articolul 125, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 125 (1) Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curțile de apel, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunalele și parchetele de pe lângă tribunale au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

10. La articolul 126 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:e) Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru managerul economic al acestei direcții.

11. La articolul 126, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) Personalul din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ este încadrat de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel. (5) Concursul prevăzut la alin. (1) și (4) se organizează potrivit unui regulament aprobat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de ministrul justiției, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție ori al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

12. La articolul 132, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism își elaborează propriile proiecte de buget anual. În bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cuprinse și bugetele parchetelor de pe lângă celelalte instanțe judecătorești.

13. La articolul 133, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și președinții curților de apel, împreună cu ministrul justiției, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism analizează anual volumul de activitate al instanțelor și parchetelor și, în funcție de rezultatele analizei, iau măsuri pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii.

14. La articolul 138, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Guvernul, Consiliul General al Municipiului București, consiliile județene și consiliile locale, cu sprijinul prefecturilor, pun la dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Ministerului Justiției, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Direcției Naționale Anticorupție și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sediile necesare bunei funcționări a instanțelor judecătorești și a parchetelor.

15. La articolul 140 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) organizarea administrativă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Direcției Naționale Anticorupție, a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii;

16. La articolul 140, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Regulamentul de ordine interioară prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, a procurorului șef al Direcției de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 27

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.