Conducătorii ministerelor, Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, organelor administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, precum și ai altor instituții publice care au în subordine, autoritate, coordonare sau în portofoliu operatori economici au următoarele obligații:

a) să aprobe sau să supună aprobării, după caz, bugetele de venituri și cheltuieli, potrivit prevederilor legale în vigoare;

b) să dispună măsuri pentru urmărirea lunară a execuției contractelor de mandat și pentru aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență;