În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi desemnate la nivelul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, precum și la nivelul spitalelor publice persoanele responsabile de implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese prevăzute la art. 118 și 188 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările aduse prin prezenta ordonanță de urgență.