(1) În scopul reducerii volumului arieratelor din economie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate acorda împrumuturi unor societăți comerciale din portofoliul sau, pentru plata unei părți din consumul de energie electrica și gaze naturale.
(2) Societățile care beneficiaza de imprumuturile prevăzute la alin. (1) , precum și condițiile în care se acordă aceste împrumuturi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Imprumuturile se acordă din veniturile obtinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit legii.
(4) În cazul în care imprumuturile acordate potrivit alin. (1) nu vor fi rambursate de societatea comerciala până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor acesteia, creantele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, rezultate din acordarea acestor împrumuturi, împreună cu dobanzile și penalitatile de orice fel aferente sumelor prevăzute la alin. (1) , calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, se convertesc în acțiuni, care vor fi vandute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu acordarea dreptului de preferinta cumparatorului participatiei statului la capitalul social al societatii comerciale sau succesorului legal al acestuia.
(5) Administratorii societatilor comerciale privatizate vor convoca în termen de 15 zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor adunarea generală extraordinara a acționarilor, având pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu sumele care fac obiectul conversiei în acțiuni prevăzute la alin. (4) .
(6) Cumparatorul sau succesorul legal al acestuia își va exprima opțiunea în termen de 15 zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerțului a majorarii capitalului social prevăzute la alin. (5) .
(7) În cazul în care cumparatorul sau succesorul legal al acestuia nu își manifesta dreptul de preferinta în termenul prevăzut la alin. (6) sau nu accepta prețul de oferta, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate vinde actiunile rezultate din conversia prevăzută la alin. (4) prin orice metoda de privatizare, potrivit legii.