(1) Se interzice unității afiliate acordarea unui rest de bani la voucherul de vacanță.
(1¹) Abrogat.
(1²) În cazul voucherelor de vacanță emise pe orice tip de suport, unitățile afiliate sunt obligate, începând cu data de 1 aprilie 2022, să transmită în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura facturile emise titularilor voucherelor.
(1³) Facturile transmise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura conform alin. (1²) trebuie să fie într-un format electronic structurat de tip XML, care respectă prevederile art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea.
(1⁴) Unitățile afiliate prevăzute la alin. (1²) sunt obligate să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.
(2) Contravaloarea serviciilor turistice prestate de către unitățile afiliate peste valoarea voucherelor de vacanță se suportă de către angajat, titular al voucherelor de vacanță.