LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 7

Azi

După alineatul (1) al articolului 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) În scopul asigurării continuității serviciului de interes public, în cazul în care contractele prevăzute la alin. (1) se aprobă ulterior începerii anului bugetar, dar nu mai târziu de 30 iunie, serviciile prestate de către operatorii de transport feroviar de călători și de către operatorul care administrează infrastructura feroviară până la data la care contractele de servicii publice în transportul feroviar public de călători și contractul de activitate al Companiei Naționale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. sunt aprobate în condițiile alin. (1) se decontează în limitele bugetare anuale aprobate prin legea bugetului de stat, cu respectarea prevederilor legale în domeniul ajutorului de stat.