LexistoriaDreptul la drept.

OUG 80/2019

Azi

Text integral · 6 articole

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), după litera z) se introduce o nouă literă, litera z¹), cu următorul cuprins:z¹) decizie privind neeligibilitatea - document emis de către autoritatea de certificare prin care aceasta stabilește nedeclararea/necertificarea/retragerea cu caracter definitiv a unor cheltuieli considerate neeligibile aferente constatărilor cu implicații financiare, formulate în rapoartele sale finale de verificare și nevalorificate în urma investigațiilor efectuate de către structura de control prevăzută la art. 20 alin. (2) lit. d) și care nu constituie titlu de creanță în sensul prevederilor art. 21 alin. (20) sau titlu executoriu în sensul prevederilor art. 43.

2. La articolul 6, alineatele (3) și (3²) - (3⁴) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată cel puțin una dintre abaterile prevăzute în anexele care fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, în raport cu: a) reglementările naționale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii; b) reglementările europene aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare; c) procedurile sau instrucțiunile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, alții decât autoritățile contractante. .................................................................................................. (3²) Tipurile de abateri de la aplicarea prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii prevăzute în anexe sunt cele care au fost constatate cel mai frecvent ca urmare a activității de verificare/control/audit. Pentru abaterile care nu sunt definite în anexe autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică reduceri procentuale în concordanță cu principiul proporționalității sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexe. (3³) Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii de natură formală, care nu au un potențial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale. (3⁴) În cazul în care, pentru același contract de achiziție publică/de achiziție sectorială/de concesiune de lucrări și servicii verificat, se constată existența mai multor abateri privind regimul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexe, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse.

3. La articolul 20, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2¹) și (2²), cu următorul cuprins:(2¹) Ca urmare a finalizării investigațiilor efectuate de către structura de control prevăzută la alin. (2) lit. d), autoritatea de certificare decide, după caz: a) să emită o decizie privind neeligibilitatea, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. z¹); b) să declare/certifice sume aferente constatărilor cu implicații financiare formulate în rapoartele sale finale de verificare; c) să țină cont de impactul financiar al titlului de creanță emis de structura de control, la întocmirea declarației de cheltuieli/declarației anuale a conturilor. (2²) Formatul standard al deciziei de neeligibilitate prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. z¹) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.

4. La articolul 27, alineatele (1) , (3) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 27 (1) În cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexe, în aplicarea de către beneficiari a prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, în raport fie cu reglementările naționale aplicabile în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, fie cu reglementările europene aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare, fie cu procedurile specifice/ instrucțiunile de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, se emit note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21. .................................................................................................. (3) Pentru abaterile de la aplicarea prevederilor în domeniul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii, care nu au un impact financiar, nu se aplică corecții financiare. .................................................................................................. (5) Pentru alte abateri care nu sunt definite în anexe, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică corecții financiare, în concordanță cu principiul proporționalității sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexe.

5. La articolul 28, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică, în mod preventiv, reducerea procentuală maximă aferentă abaterii în aplicarea reglementărilor privind achizițiile publice/achizițiile sectoriale/concesiunile de lucrări și servicii, stabilită potrivit prevederilor anexelor.

6. După anexă se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, al cărei cuprins este prevăzut în anexa la prezenta ordonanță de urgență.

Articolul II

(1) Prevederile anexei nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică abaterilor săvârșite după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul procedurilor/contractelor de achiziție publică/achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii derulate/încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 100/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prevederile anexei nr. 1, partea 1 „Achiziții publice“ la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică abaterilor săvârșite înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în cadrul procedurilor/contractelor de achiziție publică/achiziție sectorială/concesiuni de lucrări și servicii, precum și abaterilor săvârșite după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul contractelor de achiziție publică/concesiuni de lucrări și servicii încheiate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul III

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 746 din 6 octombrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (3), după litera p) se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:r) decizia de reziliere a contractului de finanțare - actul administrativ emis de autoritatea de management/organismul intermediar prin care sunt individualizate sumele ce trebuie restituite de către beneficiar ca urmare a rezilierii contractului de finanțare în condițiile stabilite prin clauzele acestuia.

2. La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor se cuprind, cu respectarea prevederilor art. 11 și a prevederilor legislației naționale și a legislației Uniunii Europene privind ajutorul de stat, creditele de angajament și creditele bugetare aferente valorii totale a proiectelor din domeniul transporturilor, ai căror beneficiari identificați în ghidurile solicitantului sunt unitățile care funcționează sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

3. La articolul 9, după litera d) se introduc două noi litere, literele d¹) și d²), cu următorul cuprins:d¹) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate potrivit prevederilor art. 12 alin. (1²), ca urmare a depășirii sumelor alocate în euro la nivel de program, pentru proiectele care pot fi fazate, cu excepția sumelor aferente contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare încheiate cu beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (2), care se cuprind în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor; d²) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate potrivit prevederilor art. 12 alin. (1³), ca urmare a depășirii sumelor alocate în euro la nivel de program, pentru proiectele care nu pot fi fazate din motive justificate, conform reglementărilor legale în vigoare, cu excepția sumelor aferente contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare încheiate cu beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (2), care se cuprind în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor;

4. La articolul 9, după litera s) se introduc două noi litere, literele ș) și t), cu următorul cuprins:ș) sumele necesare pentru transferul fondurilor externe nerambursabile în conturile beneficiarilor pentru situațiile în care constatările de audit nu sunt acceptate de către autoritatea de management, până la momentul renunțării la constatare prin raport final de audit sau, în cazul emiterii unei decizii de aplicare a unor corecții de către Comisia Europeană, până la momentul emiterii hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene; t) sumele necesare pentru finanțarea ratei forfetare, conform art. 61 alin. (3) lit. aa) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele care au fost aprobate prin acest mecanism.

5. La articolul 12, după alineatul (1¹) se introduc patru noi alineate, alineatele (1²)-(1⁵), cu următorul cuprins:(1²) Prevederile art. 9 lit. d¹) se aplică în cazul contractelor/ordinelor/deciziilor de finanțare încheiate/emise potrivit prevederilor alin. (1) pentru proiectele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) se încadrează în categoria proiectelor de infrastructură din domeniul transportului, mediului, deșeurilor, iluminatului public, educației, dezvoltării urbane pentru municipiile reședință de județ și regenerării orașelor mici și mijlocii și a proiectelor pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii; b) fac parte din documente strategice/planuri de dezvoltare/studii, precum și orice alte categorii de documente prin care se stabilesc direcții de dezvoltare la nivel național sau la nivel județean/local; c) se pot delimita cheltuielile efectuate în perioada de programare 2014-2020 față de cheltuielile care urmează a se efectua în perioada de programare 2021-2027 în vederea încadrării acestora în categoria proiectelor fazate după aprobarea regulamentelor europene; d) se încadrează în prioritățile de finanțare specifice pentru exercițiul financiar 2021-2027. (1³) Prevederile art. 9 lit. d²) se aplică în cazul contractelor/ordinelor/deciziilor de finanțare încheiate/emise potrivit prevederilor alin. (1) pentru proiectele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) se încadrează în categoria proiectelor de infrastructură din domeniul transportului, mediului, deșeurilor, iluminatului public, educației, dezvoltării urbane pentru municipiile reședință de județ și regenerării orașelor mici și mijlocii și a proiectelor pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii; b) fac parte din documente strategice/planuri de dezvoltare/ studii, precum și orice alte categorii de documente prin care se stabilesc direcții de dezvoltare la nivel național sau la nivel județean/local. (1⁴) Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să efectueze redistribuirea între ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management, la solicitarea acestora, a creditelor de angajament aprobate potrivit prevederilor alin. (1) pentru categoriile de proiecte care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1²), cu încadrarea în limitele valorii creditelor de angajament la nivel de program conform legii. (1⁵) Autoritățile de management desemnate, conform legii, pentru perioada de programare 2021-2027 sunt obligate să includă la finanțare proiectele fazate ale căror cheltuieli sunt prevăzute la art. 9 lit. d¹) și să asigure sursele de finanțare necesare continuării implementării acestora, cu condiția încadrării în prioritățile de investiții ale viitoarei perioade de programare.

6. La articolul 12, după alineatul (2¹) se introduce un nou alineat, alineatul (2²), cu următorul cuprins:(2²) Se autorizează autoritatea de management pentru Programul operațional Infrastructura mare/Organismul intermediar pentru transport să încheie acte adiționale cu acordul părților la contractele/deciziile de finanțare și să emită ordine de modificare și/sau completare a ordinelor de finanțare pentru proiectele de infrastructură publică, în vederea asigurării ajustărilor de preț, efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare și în baza unei metodologii de ajustare aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene, în limitele stabilite la alin. (1).

7. La articolul 15, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Beneficiarul/Liderul de parteneriat care a depus cerere de prefinanțare conform alin. (1) are obligația depunerii unei/unor cereri de rambursare care să cuprindă cheltuielile efectuate din tranșa de prefinanțare acordată, în cuantum cumulat de minimum 50% din valoarea acesteia, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data la care autoritatea de management a virat tranșa de prefinanțare în contul beneficiarului, fără a depăși durata contractului de finanțare.

8. La articolul 15, alineatul (4¹) se modifică și va avea următorul cuprins:(4¹) Beneficiarul/Liderul de parteneriat care nu a depus cererea/cererile de rambursare în termenul prevăzut la alin. (4) este obligat să justifice utilizarea prefinanțării, prin cereri de rambursare, înaintea depunerii unei alte cereri de prefinanțare.

9. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18¹, cu următorul cuprins:Articolul 18¹ (1) Pentru proiectele aprobate la finanțare cu o rată forfetară, în temeiul art. 61 alin. (3) lit. aa) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea de management asigură finanțarea acesteia din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinație. (2) Acordarea ratei forfetare potrivit alin. (1) pentru proiectele care adoptă acest mecanism se efectuează după implementarea a 75% din proiect. (3) Mecanismul de acordare și de justificare/recuperare a ratei forfetare acordate potrivit alin. (1) se stabilește prin normele de aplicare, ținând cont de capacitatea financiară de rambursare a datoriilor de către operatorii de apă și apă uzată. (3¹) Beneficiarii sunt exceptați de la reținerea ratei forfetare de 6% aferente contribuției lor până la implementarea a 75% din proiect, cheltuielile eligibile fiind rambursate în proporție de 100% din fonduri europene.

10. După capitolul VIII se introduce un nou capitol, capitolul VIII¹ - Decizia de reziliere a contractului de finanțare, cuprinzând articolele 29² și 29³, cu următorul cuprins:Capitolul VIII¹ Decizia de reziliere a contractului de finanțare Articolul 29² (1) Autoritățile de management emit pe numele beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor decizie de reziliere a contractului de finanțare conform prevederilor acestuia, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. (2) Decizia de reziliere a contractului de finanțare constituie titlu de creanță și cuprinde elementele actului administrativ-fiscal prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care beneficiarul/liderul de parteneriat/partenerul trebuie să efectueze plata. Articolul 29³ (1) Recuperarea sumelor prevăzute la art. 29² alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor art. 16. (2) În cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 6 alin. (1)-(5), sumele prevăzute la art. 29² alin. (1) se restituie din contul în care au fost încasate, conform mecanismului stabilit în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

11. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 37, cu următorul cuprins:Articolul 37 Pentru beneficiarii prevăzuți la art. 6 alin. (2) se pot reconstitui de la bugetul de stat după semnarea contractului de finanțare plățile efectuate din veniturile proprii pentru cheltuieli de investiții, astfel cum acestea sunt stabilite prin devizul general de investiții sau prin alte acte normative incidente, pentru proiectele aflate în implementare.

Articolul IV

Articolul 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcți finanțați din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 27 mai 2013, aprobată prin Legea nr. 222/2013 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 20 (1) Implementarea proiectelor ex-ISPA se asigură până la data de 31 decembrie 2022. (2) Ordonatorii principali de credite din bugetele cărora se asigură finanțarea cheltuielilor destinate finalizării proiectelor exISPA au obligația să asigure cu prioritate sume în bugetul propriu astfel încât proiectele să fie implementate până la data de 31 decembrie 2022.

Articolul V

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 12 iunie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2013 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul V, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) și (2) studiile întocmite în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile, cele finanțate din fonduri externe rambursabile, precum și cele aferente proiectelor strategice regionale.

2. La articolul V, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3¹), cu următorul cuprins:(3¹) În înțelesul alin. (3), proiecte strategice regionale sunt acele proiecte care răspund nevoilor majore de dezvoltare ale regiunii și sunt astfel aprobate de către consiliile de dezvoltare regională, conform prevederilor Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, în vederea includerii la finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională, pe baza încadrării în direcțiile strategice și sumele alocate.

Articolul VI

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se modifică și se completează, după caz, următoarele acte normative:

a) Hotărârea Guvernului nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;

b) Hotărârea Guvernului nr. 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;

c) Ordinul ministrului transporturilor, al ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, al ministrului fondurilor europene și al viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 842/303/573/845/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcți finanțați din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se emite, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene, hotărârea Guvernului prevăzută la pct. 6 al art. III .