(1) Tranchilizarea și eutanasierea se efectuează de medicul veterinar, cu sprijinul personalului tehnic de specialitate al gestionarului sau al Gărzii forestiere. Arma de tranchilizare/eutanasiere poate fi deținută de medicul veterinar sau poate fi pusă la dispoziția acestuia de către autorități publice, persoane fizice sau juridice care dețin în mod legal asemenea arme, cu respectarea art. 65 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În cazul extragerii prin împușcare, arma de vânătoare poate fi folosită exclusiv de personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului sau de către personalul tehnic de specialitate al Gărzii forestiere.

(3) În cazul exemplarelor de urs brun de sex feminin, intervenția imediată se va efectua cu precădere prin metoda alungării sau prin metoda tranchilizării și relocării; în cazul extragerii prin eutanasiere/împușcare a unui exemplar de urs brun de sex feminin cu pui de maximum un an, aceștia sunt relocați de către personalul de specialitate al gestionarului, de urgență, în cadrul unor centre de reabilitare specializate sau la adăposturi autorizate.

(3¹) Prin excepție de la prevederile alin. (3) , în cazul în care prezența exemplarelor de urs brun de sex feminin este semnalată în intravilanul localităților și amenință viața ori integritatea corporală a persoanelor, echipa de intervenție procedează imediat la eutanasierea sau împușcarea acestora.

(4) Costurile de întreținere a puilor de urs relocați după intervenția imediată sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Cuantumul și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor.