(1) Conducerea ANRMPSG este asigurată de un președinte, ajutat de doi vicepreședinți, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, pentru un mandat cu durata de 5 ani.

(2) Președintele și vicepreședinții trebuie să fi absolvit studii superioare în domeniile inginerie, economic sau juridic, să aibă o vechime în muncă și în specialitatea studiilor de minimum 10 ani, dintre care o vechime în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în instituții publice ori companii din domeniul resurselor minerale sau al petrolului.

(3) Salarizarea președintelui și vicepreședinților ANRMPSG se stabilește la nivelul coeficienților maximi prevăzuți în anexa nr. IX lit. D din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 6 alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

(4) ANRMPSG are un secretar general, înalt funcționar public, numit și eliberat din funcție în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Președintele ANRMPSG are următoarele atribuții:

a) organizează și conduce activitatea ANRMPSG, în vederea îndeplinirii atribuțiilor legale; în exercitarea funcției sale, președintele emite ordine, decizii și instrucțiuni, în condițiile legii;

b) reprezintă ANRMPSG în raporturile cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu instituțiile naționale și internaționale, cu persoanele fizice și juridice române sau străine, precum și cu organizații internaționale și organisme cu atribuții similare din alte state;

c) încadrează, în condițiile legii, personalul ANRMPSG;

d) exercită funcția de ordonator principal de credite.

(6) Președintele ANRMPSG poate delega calitatea de ordonator de credite, prin ordin, unui vicepreședinte, secretarului general sau altor persoane împuternicite în acest scop, cu excepția conducătorului compartimentului financiar-contabil; prin ordin al președintelui ANRMPSG se precizează competențele delegate și condițiile delegării acestora.

(7) Mandatele președintelui și vicepreședinților încetează:

a) la împlinirea duratei mandatului;

b) prin demisie;

c) prin imposibilitate de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de 120 de zile consecutive;

d) la survenirea unei incompatibilități conform legii;

e) în cazul în care s-a dispus condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, incompatibilă cu exercitarea unei funcții de demnitate publică, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;

f) prin deces.