(1) În perioada octombrie-decembrie 2004 se suspendă ocuparea prin concurs și prin redistribuire din corpul de rezervă al funcționarilor publici a posturilor corespunzătoare funcțiilor publice vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
(2) Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice vacante, aflată în derulare, se suspendă pentru perioada prevăzută la alin. (1).
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate aproba organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor corespunzătoare funcțiilor publice vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice nou-înființate, din cadrul celor finanțate integral din venituri proprii, precum și din cadrul celor implicate în finalizarea capitolelor supuse procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.
(4) Concursurile pot fi organizate în condițiile prevăzute la alin. (3), cu avizul Ministerului Finanțelor Publice cu privire la asigurarea fondurilor necesare finanțării posturilor corespunzătoare funcțiilor publice vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din bugetul de stat și din bugetul asigurărilor sociale de stat.