Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 23 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 198/2012 , se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:Articolul 2 Agenția are ca scop: a) administrarea și gestionarea într-un sistem unitar de plată a beneficiilor de asistență socială și a altor programe privind servicii sociale susținute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; b) realizarea de activități de evaluare și monitorizare a serviciilor sociale, precum și controlul măsurilor de protecție socială privind prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților, realizate de autoritățile administrației publice centrale și locale și de alte persoane fizice și juridice; c) realizarea activităților de control și investigare socială privind modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau de dependență.

2. La articolul 5, literele c) și e) vor avea următorul cuprins:c) prevenirea erorii, fraudei, abuzului și neglijenței în sistemul de protecție socială, în modul de acordare a beneficiilor de asistență socială, de furnizare a serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau grad de dependență, modalitățile de sesizare ale instituțiilor/organelor competente conform legii, fiind stabilite prin ordin de ministru în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență; ................................................................................................ e) evaluarea, monitorizarea și controlul respectării criteriilor și standardelor minime care au stat la baza acreditării furnizorilor și licențierii serviciilor sociale.

3. La articolul 6 alineatul (1), litera k) va avea următorul cuprins:k) asigură evidența la nivel național a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistență socială.

4. La articolul 6 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:a) asigură evaluarea, monitorizarea și controlul calității în domeniul serviciilor sociale în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare.

5. La articolul 6 alineatul (3), literele c¹) , e¹) și f) vor avea următorul cuprins:c¹) dispune autorităților administrației publice care au stabilit drepturile sociale reactualizarea anchetei sociale, reanalizarea dosarelor beneficiarilor, după caz, iar în situația în care există suspiciuni de eroare, fraudă, abuz și neglijență în sistemul de protecție socială, sesizează organele de urmărire penală competente; ................................................................................................ e¹) efectuează activități de investigare socială cu privire la furnizarea serviciilor sociale, acordarea beneficiilor de asistență socială, modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependență, pentru a identifica eventualele situații de eroare, fraudă, abuz și neglijență în sistemul de protecție socială și transmite organelor competente probele și informațiile rezultate în urma controalelor efectuate, în scopul declanșării anchetei penale, dacă este cazul; f) desfășoară activități de investigare socială derivate din rezultatele controlului și formulează propuneri de îmbunătățire a activității, organizării și a procedurii de acordare a beneficiilor de asistență socială, a serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate și grad de dependență, după caz.

6. La articolul 8, alineatele (5) și (6) vor avea următorul cuprins:(5) Inspectorii sociali își desfășoară activitatea de inspecție/investigare socială în baza legitimației, insignei și a ordinului de deplasare semnat de inspectorul general/directorul executiv, având acces la toate documentele și informațiile care conțin date relevante în legătură cu realizarea activităților de inspecție/investigare socială. (6) În baza legitimației, insignei și a ordinului de deplasare semnat de inspectorul general al Agenției, inspectorii sociali își pot desfășura activitatea de inspecție pe întreg teritoriul țării, indiferent de agenția în care își desfășoară activitatea în mod curent.

7. Articolul 12 va avea următorul cuprins:Articolul 12 (1) În exercitarea atribuțiilor de conducere, directorul general are în subordine un director general adjunct cu atribuții în domeniul administrării, gestionării și plății beneficiilor de asistență socială și al susținerii programelor de servicii sociale și un inspector general, funcție specifică de conducere, echivalentă funcției publice generale de conducere, de director general adjunct, cu atribuții în domeniul inspecției sociale. (2) Directorul general adjunct și inspectorul general sunt numiți prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, în condițiile legii. (3) Atribuțiile și responsabilitățile directorului general adjunct și ale inspectorului general se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al Agenției.

8. La articolul 16 alineatul (2), literele h) și j) se abrogă.

9. La articolul 16 alineatul (3), litera e) va avea următorul cuprins:e) controlează și monitorizează modul în care sunt stabilite și acordate beneficiile de asistență socială, serviciile sociale, modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad și tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependență, după caz;