(1) Inspectorul social are următoarele îndatoriri specifice:
a) să răspundă, potrivit legii cu privire la constatările, concluziile, propunerile și măsurile înscrise în procesul-verbal de control sau în orice alt document elaborat în urma misiunii de inspecție sau activității de investigare socială;
b) să cunoască, să respecte și să aplice dispozițiile legale referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
c) să cunoască dispozițiile legale cu privire la dreptul cetățenilor la petiționare, cât și dreptul acestora, inclusiv al presei, de a avea acces la informațiile de interes public, care privesc competența inspectorului social sau care rezultă din activitatea desfășurată de acesta;
d) să cunoască și să aplice dispozițiile referitoare la regimul informațiilor clasificate și să le aplice în mod corespunzător documentelor, datelor și oricăror altor înscrisuri de care ia cunoștință în timpul misiunii de inspecție sau activității de investigare socială;
e) să dovedească disponibilitate în situațiile în care este necesară prezența acestuia la locul de muncă în afara programului normal de lucru, pe timpul nopții, în zilele de sâmbătă și duminică sau în zilele de sărbătoare legală, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu salarizarea sau compensarea timpului lucrat, potrivit legii;
f) să sesizeze instituția unde își desfășoară activitatea, în caz de incompatibilitate și conflict de interese, în derularea misiunii de inspecție;
g) să efectueze misiuni de inspecție/activități de investigare socială cu sau fără înștiințare prealabilă la sediul entității inspectate, la sediile altor instituții și la domiciliul persoanelor care au legătură cu actul de control/investigare socială, după caz;
h) să utilizeze legitimația, insigna și ordinul de deplasare numai în timpul și în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în limitele și competențele stabilite prin actele normative;
i) să nu folosească informațiile obținute în misiunea de inspecție și activitatea de investigare socială pentru atragerea de foloase necuvenite sau pentru a prejudicia imaginea instituției în care își desfășoară activitatea, a entităților inspectate sau a beneficiarilor sistemului de asistență socială;
j) să participe anual la programe de formare profesională continuă în domeniul inspecției sociale, protecției sociale sau în domenii conexe.
(2) Inspectorul social care încalcă legile și regulamentele specifice domeniului de activitate, îndatoririle ce îi revin potrivit fișei postului, precum și normele de conduită, aducând astfel daune sau atingere imaginii și prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii, în funcție de natura și de gravitatea faptei săvârșite.