(1) Pentru categoriile de cheltuieli aferente obiectivelor de investiții în domeniul infrastructurii publice de transport finanțate din fonduri structurale, referitoare la cheltuielile privind protecția mediului, cheltuielile privind relocările de utilități, cheltuielile privind descărcarea de sarcini arheologice, precum și alte categorii de cheltuieli asemenea, care sunt independente de voința beneficiarului sau a executantului de lucrări sau care nu pot fi prevăzute cu exactitate la data organizării procedurii legale de achiziție publică, dar care devin strict necesare pentru implementarea proiectelor de infrastructură de transport de interes național strategic, beneficiarii pot include, odată cu inițierea procedurilor de achiziție publică, rezerve de implementare a proiectelor, care fac parte din investiția de bază, exprimate în procente din valoarea estimată a cheltuielilor pentru investiția de bază sau în sume fixe, dacă este cazul, din care urmează a fi finanțate aceste categorii de cheltuieli.
(2) Rezervele de implementare a proiectelor sunt evidențiate distinct de către autoritatea contractantă în documentația de atribuire a lucrărilor ca articole generale sau sub orice altă formă considerată de către beneficiar în conformitate cu prevederile legale în vigoare și fac parte din valoarea estimată a contractului.
(3) Utilizarea rezervelor de implementare a proiectelor de către executanții de lucrări/prestatorii de servicii se face pe baza unei metodologii aprobate de beneficiar cu avizul prealabil al Ministerului Transporturilor în calitate de ordonator principal de credite și cu respectarea principiilor de transparență și eficiență a utilizării fondurilor. Metodologia de utilizare a rezervelor de implementare a proiectelor face parte din documentația de achiziție publică, ce se comunică ofertanților odată cu organizarea procedurii de achiziție publică.
(4) Lista categoriilor de cheltuieli care se finanțează din rezervele de implementare a proiectelor, precum și sumele alocate fiecărei categorii de cheltuieli se evidențiază distinct în documentația de atribuire a lucrărilor odată cu inițierea procedurilor de achiziție publică.
(5) Utilizarea mecanismului rezervelor de implementare a proiectelor se poate face numai pentru contractele de execuție lucrări/prestare de servicii, dacă aceste sume sunt prevăzute distinct în contractele legal încheiate.