LexistoriaDreptul la drept.

Contracte de performanță. Măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport

Azi

OUG 83/2016 · 5 articole

Articolul XIII

(1) Între Ministerul Transporturilor și companiile din domeniul transportului rutier aflate sub autoritatea sa se încheie contracte de performanță, începând din anul 2019, în baza cărora se stabilesc drepturile și obligațiile reciproce ale părților, drepturile și obligațiile reciproce privind depunerea aplicațiilor de finanțare din fonduri nerambursabile, drepturile și obligațiile reciproce privind monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport finanțate din fonduri nerambursabile, drepturile și obligațiile reciproce privind depunerea și tratarea cererilor de rambursare, precum și indicatorii de rezultat care se fundamentează pe relația directă dintre modul de utilizare a fondurilor nerambursabile și rezultatele obținute din utilizarea acestora.

(2) Contractele de performanță vor cuprinde în mod obligatoriu, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) denumirea părților contractante;

b) obiectul contractelor de performanță;

c) durata contractelor de performanță;

d) drepturile și obligațiile părților privind încheierea contractelor de finanțare;

e) drepturile și obligațiile părților privind monitorizarea implementării proiectelor, inclusiv sistemul de raportare;

f) drepturile și obligațiile părților privind depunerea cererilor de rambursare;

g) drepturile și obligațiile rezultate din întreținerea/ mentenanța infrastructurii de transport;

h) indicatorii de rezultat/performanță care se referă la rezultatul direct dintre modul de utilizare a fondurilor structurale și rezultatele obținute;

i) alte drepturi și obligații ale beneficiarilor de fonduri structurale.

Articolul XIV

Modelul contractelor de performanță prevăzute la art. XIII alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul XIV¹

Abrogat cel târziu la 1 iulie 2022 · de OUG nr. 107/2022

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Contractul de activitate încheiat, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, între Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și compania națională care administrează infrastructura feroviară se completează, începând din anul 2019, cu prevederi în baza cărora se stabilesc drepturile și obligațiile reciproce privind depunerea aplicațiilor de finanțare din fonduri nerambursabile, drepturile și obligațiile reciproce privind monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport finanțate din fonduri nerambursabile, drepturile și obligațiile reciproce privind depunerea și tratarea cererilor de rambursare, precum și indicatorii de rezultat care se fundamentează pe relația directă dintre modul de utilizare a fondurilor nerambursabile și rezultatele obținute din utilizarea acestora.

(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) , contractul de activitate va cuprinde, în mod obligatoriu, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) drepturile și obligațiile părților privind încheierea contractelor de finanțare din fonduri nerambursabile;

b) drepturile și obligațiile părților privind monitorizarea implementării proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile, inclusiv sistemul de raportare;

c) drepturile și obligațiile părților privind depunerea și tratarea cererilor de rambursare;

d) indicatorii de rezultat/performanță care se referă la rezultatul direct dintre modul de utilizare a fondurilor structurale și rezultatele obținute;

e) alte drepturi și obligații reciproce privind utilizarea fondurilor structurale nerambursabile.

Articolul XV

(1) Pentru realizarea unor obiective de investiții în domeniul infrastructurii de transport, indiferent de sursa de finanțare, care privesc variantele ocolitoare ale localităților urbane sau conexiunea localităților/drumurilor de interes local sau județean la autostrăzi, drumuri expres și/sau drumuri naționale, administratorul/dezvoltatorul infrastructurii rutiere, cu aprobarea consiliului de administrație, poate încheia protocoale de colaborare cu autoritățile administrației publice locale și/sau cu asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local, cu aprobarea consiliilor locale/consiliilor județene/structurilor de conducere ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în vederea realizării studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice de execuție și/sau a documentațiilor tehnice necesare pentru emiterea autorizațiilor de construire, prevăzute de lege, sau a transferului cu titlu gratuit al documentațiilor tehnico-economice deja realizate, dar și pentru a asigura monitorizarea implementării proiectelor de infrastructură de transport.

(2) Contractarea documentațiilor tehnico-economice prevăzute la alin. (1) se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

(3) Protocoalele de colaborare prevăzute la alin. (1) sunt documente justificative pentru înregistrarea în evidențele contabile ale autorităților administrației publice locale/asociațiilor de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local a categoriilor de cheltuieli generate de elaborarea documentațiilor tehnico-economice.

(4) Documentațiile tehnico-economice se predau administratorului/dezvoltatorului de infrastructură rutieră numai după obținerea avizului comisiei tehnico-economice din cadrul acestuia. La obținerea avizului autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația de a răspunde observațiilor formulate de administratorul/dezvoltatorul infrastructurii rutiere, astfel încât documentațiile tehnico-economice să fie completate la standardele prevăzute de normativele tehnice în vigoare.

(5) Autoritatea Rutieră Română are obligația de a încheia contracte pentru realizarea auditului de siguranță rutieră cu autoritățile administrației publice locale sau, după caz, cu asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local.

(6) Predarea/primirea documentațiilor tehnico-economice are loc pe bază de protocol încheiat între autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local și administratorul/dezvoltatorul infrastructurii de transport, care va cuprinde:

a) date referitoare la prestatorul de servicii;

b) valoarea contractelor încheiate;

c) valoarea plăților efectuate;

d) procesele-verbale de recepție;

e) alte documente și informații pe care părțile le consideră necesare.

(7) Protocolul de predare-primire încheiat conform alin. (6) are valoare de document justificativ pentru administratorul/ dezvoltatorul infrastructurii pentru înregistrarea în evidențele contabile a contravalorii documentațiilor tehnico-economice elaborate.

(8) Administratorul/Dezvoltatorul infrastructurii rutiere se poate subroga în drepturile și obligațiile ce decurg din contractele încheiate legal de către autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară pe bază de act adițional, prin voința părților, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(9) Responsabilitatea pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice rămâne aceeași cu cea prevăzută de lege pentru proiectanți/consultanți, după caz, pe durata implementării proiectelor de infrastructură de transport pentru care s-a încheiat protocol de colaborare potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(10) Pe baza protocoalelor de colaborare menționate la alin. (1) pentru monitorizarea proiectelor de infrastructură de transport rutier, autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară la nivel local pot emite rapoarte de monitorizare pe care le comunică periodic administratorului/dezvoltatorului de infrastructură rutieră.

Articolul XVI

După alineatul (15³) al articolului 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (15⁴), cu următorul cuprins:(15⁴) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă de proiectare în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială se realizează de Ministerul Transporturilor, precum și de verificatorii de proiecte atestați în condițiile legii, pentru fiecare cerință esențială de calitate în construcții, cu participarea reprezentanților instituțiilor avizatoare afectate de modificări. Convocarea reprezentanților instituțiilor avizatoare se face de către Ministerul Transporturilor. Minuta ședinței împreună cu toate documentele solicitate de lege stau la baza emiterii autorizației de construire.