LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 19

Azi

La data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: - După alineatul (4) al articolului 2 se introduce un alineat nou, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului: 1. suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, și terenul aferent; 2. podurile, tunelurile, viaductele, pasajele denivelate și alte lucrări de artă, cu terenul aferent; 3. locurile de parcare, oprire și staționare, precum și terenurile aferente care aparțin domeniului public al statului; 4. lucrările de consolidare, de protecție și de apărare și terenul aferent; 5. plantațiile rutiere și terenul aferent; 6. suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranță, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță.