(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește mecanismul de consultare și reacție coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole prevăzute la alin. (2) .

(2) Produse agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență sunt:

a) grâu și meslin, codul NC 1001 99 00;

b) porumb, codul NC 1005 90 00;

c) semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate, codul NC 1205 10 90; 1205 90 00;

d) semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate, codul NC 1206 00 91; 1206 00 99.

e) făină de grâu sau de meslin, codul NC 1101 00;

f) zahăr din trestie sau din sfeclă și zaharoză chimic pură, în stare solidă, codul NC 1701;

g) ouă, codul NC 0407 21 00;

h) carne de pui, codul NC 0207.

(3) Produse agricole prevăzute la alin. (2) pot fi importate numai pe baza unui acord pentru punerea în liberă circulație și utilizarea în/pe teritoriul României a produselor agricole prevăzute la alin. (2) cu origine din Ucraina, denumit în continuare acord, emis operatorilor economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice:

a) 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;

b) 1061 - Fabricarea produselor de morărit;

c) 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;

d) 014 - Creșterea animalelor;

e) 107 - Fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase;

f) 1081 - Fabricarea zahărului - operatori care au fost recunoscuți potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 10/2018 pentru aprobarea Procedurii de recunoaștere a operatorilor economici care desfășoară activități privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr și/sau din rafinarea zahărului brut din trestie;

g) 1052 - Fabricarea înghețatei;

h) 1013 - Fabricarea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre).