(1) Constatarea și evaluarea pagubelor care angajează răspunderea patrimonială în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) se fac de către:

a) personalul din cadrul structurilor care asigură administrarea/serviciile silvice/paza pentru pădurea sau vegetația forestieră din afara pădurilor, după caz, care are competențe în acest sens acordate prin regulamentul de organizare și funcționare propriu;

b) personalul cu atribuții de control care reprezintă autoritatea statului în domeniul controlului regimului silvic.

(2) Constatarea și evaluarea pagubelor produse prin săvârșirea de infracțiuni sau de contravenții se fac de personalul silvic împuternicit în condițiile legii să constate faptele prin care s-au săvârșit infracțiuni sau contravenții silvice.