(1) Este nedemnă de a fi practician în insolvență:

a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;

b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita profesia de practician în insolvență, prin hotărâre judecătorească definitivă.

(2) Existența nedemnității împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenirea nedemnității determină încetarea calității de practician în insolvență.