(1) Congresul UNPIR se constituie din membrii Consiliului național de conducere al UNPIR, membrii consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR, instanțelor de disciplină, precum și din câte un reprezentant la 20 de membri din fiecare filială, desemnat de adunarea generală.

(2) Congresul UNPIR și adunările generale ale filialelor se reunesc o dată pe an și ori de câte ori se consideră necesar, la convocarea Consiliului național de conducere al UNPIR, respectiv a consiliului de conducere al filialei sau a 25% din numărul membrilor săi. Congresul UNPIR este legal constituit în prezența majorității membrilor prevăzuți la alin. (1) , iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorității membrilor prezenți sau reprezentați. Dacă la prima convocare nu se întrunește cvorumul necesar desfășurării congresului, acesta se va desfășura în condițiile prevăzute de Statut.