Adunarea generală a filialei are următoarele atribuții:

a) examinează și aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al filialei și execuția acestuia;

b) asigură buna desfășurare a activității profesionale pe plan local;

c) alege și revocă președintele, membrii consiliului de conducere, ai instanței de disciplină a filialei;

d) propune, dintre membrii săi, candidați pentru funcția de președinte, Consiliul național de conducere al UNPIR, Instanța superioară de disciplină, instanțele locale de disciplină și Comisia de cenzori, în conformitate cu normele de desemnare prevăzute în Statut;

e) examinează activitatea desfășurată de consiliul de conducere al filialei și de comitetul de disciplină care funcționează pe lângă acesta și hotărăște.