LexistoriaDreptul la drept.

Suspendarea și încetarea calității de practician în insolvență

Azi

OUG 86/2006 · 2 articole

Articolul 36

Calitatea de practician în insolvență se suspendă:

a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenței acestei stări;

b) pe perioada în care persoana a fost supusă interdicției de a profesa;

c) în caz de neplată totală sau parțială a taxelor și a contribuțiilor profesionale către UNPIR, în condițiile art. 44 alin. (2) ;

d) la cererea practicianului în insolvență, în condițiile prevăzute în Statut;

e) în cazul neplății primei de asigurare, în condițiile art. 42 alin. (8) ;

f) prin decizie a Instanței de disciplină, în cazurile în care împotriva practicianului în insolvență s-a luat măsura suspendării, ca sancțiune disciplinară conform Statutului UNPIR;

g) pe perioada în care practicianul în insolvență se află el însuși în procedura insolvenței.

h) în cazul în care împotriva practicianului s-a pus în mișcare acțiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Articolul 37

Calitatea de practician în insolvență încetează:

a) prin renunțarea la exercițiul profesiei;

b) prin deces;

c) dacă împotriva practicianului în insolvență s-a luat măsura excluderii din profesie, ca sancțiune disciplinară;

d) în cazul survenirii unei cauze de nedemnitate;

e) dacă împotriva practicianului în insolvență a fost deschisă, prin hotărâre irevocabilă, procedura falimentului.