(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale propun Guvernului, spre adoptare, proiectele hotărârilor Guvernului pentru reglementarea măsurilor privind organizarea și funcționarea lor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și, în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va elabora proiectul de lege prevăzut la art. 5 alin. (10).
(2) Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale care preiau instituții și autorități publice în subordine sau sub autoritate exercită atribuțiile specifice ale ministerelor și autorităților administrației publice centrale în subordinea ori sub autoritatea cărora se află entitățile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități și structuri de la alte instituții publice, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, preiau personalul aferent acestora în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor publice care derulau aceste activități.
(4) În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului și a legii prevăzute la alin. (1) se preiau, pe bază de protocol de predare-preluare, posturile și personalul preluat, precum și patrimoniul instituțiilor publice reorganizate stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile bugetare și execuția bugetară pe anul 2015 până la data protocolului de predare-primire se preiau în măsura în care prin instrucțiunile prevăzute la art. 15 alin. (5) se prevede astfel.