Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 16, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:«Art. 16. - (1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcționează Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, organ de specialitate cu personalitate juridică, finanțat din bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu atribuții în coordonarea, monitorizarea și aplicarea politicii Guvernului la nivel național în domeniul promovării, marketingului, atragerii și implementării investițiilor străine directe și în domeniul parteneriatului public-privat, exercitând funcțiile de strategie, reglementare, reprezentare și autoritate de stat în domeniile de activitate.»
2. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:«Art. 22. - (1) Direcția generală de informații și protecție internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor se reorganizează ca Departament de Informații și Protecție Internă, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, condus de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.»
3. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22¹, cu următorul cuprins:«Art. 22¹. - Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să majoreze creditele de angajament aferente anului 2015 până la nivelul creditelor bugetare aprobate pe același an prin diminuarea corespunzătoare a creditelor de angajament preliminate pe anul 2014, în anexa nr. 3/15/27 la bugetul său aprobat pe anul 2015 prin Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014 , la programul bugetar cod 1284 - Programul Național de Dezvoltare Locală, și să comunice Ministerului Finanțelor Publice modificările efectuate.»