LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

OUG 86/2021 · 9 articole

Articolul 66

(1) Cererile privind transferul valorii de capital a drepturilor de pensie ale persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (1) , înregistrate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se soluționează în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) În situația cererilor prevăzute la alin. (1) , valoarea de capital a drepturilor de pensie ale funcționarilor UE dobândite în România se calculează prin raportare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ca dată de referință.

Articolul 67

Institutul Național de Statistică transmite instituțiilor cu atribuții în efectuarea transferului drepturilor de pensie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanței de urgență, precum și anual, până la sfârșitul lunii ianuarie, tabela de mortalitate actualizată pe baza ultimelor date disponibile.

Articolul 68

Instituțiile care gestionează sistemele de pensii din România, precum și administratorii fondurilor de pensii private au obligația ca, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să transmită instituției competente a Uniunii Europene datele de contact necesare comunicării în vederea realizării procedurilor de transfer prevăzute la art. 3 alin. (1) .

Articolul 69

(1) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, calculul valorilor actuariale și ratele anuităților se realizează de un actuar certificat.

(2) Instituțiile care gestionează sistemele de pensii din România pot încheia protocoale de colaborare cu instituții publice care au angajați actuari, respectiv pot să încheie contracte de muncă/de prestări servicii cu actuari certificați, cu încadrarea în cheltuielile bugetare alocate.

Articolul 70

(1) Prin derogare de la prevederile art. 70 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 500/2002 , pentru sistemul public de pensii, instituția desemnată deschide conturi în lei și/sau în euro, după caz, în vederea încasării/plății sumelor reprezentând valoarea de capital a drepturilor de pensie transferate la/de la bugetul asigurărilor sociale de stat.

(2) Conturile prevăzute la alin. (1) se deschid la instituțiile bancare din România.

Articolul 71

(1) Prin derogare de la prevederile art. 70 din Legea nr. 500/2002 , pentru sistemul pensiilor militare de stat, casele de pensii sectoriale deschid conturi în lei și/sau în euro, după caz, în vederea încasării/plății sumelor reprezentând valoarea de capital a drepturilor de pensie transferate la/de la bugetul de stat.

(2) Conturile prevăzute la alin. (1) se deschid la instituțiile bancare din România prin care casele de pensii sectoriale asigură exportul prestațiilor în aplicarea Regulamentului nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Articolul 72

Pentru sistemele neintegrate sistemului public de pensii, casele de pensii care gestionează sistemele respective deschid conturi în lei și/sau în euro, după caz, în vederea încasării/ plății sumelor reprezentând valoarea de capital a drepturilor de pensie transferate la/de la bugetul sistemului respectiv.

Articolul 73

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la jurisdicție se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 74

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Muncii și Protecției Sociale elaborează normele de aplicare a acesteia, pe care le va supune spre aprobare Guvernului.