La articolul 13 alineatul (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018 , cu modificările și completările ulterioare, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:j) achiziții din veniturile obținute potrivit art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și art. 25 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 298/2002 , cu modificările și completările ulterioare.