(1) Termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) și art. 143 alin. (1) și (3) , precum și prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și pentru cererile de deschidere a procedurii formulate în cadrul proceselor începute după data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Prevederile art. 175 alin. (1) se aplică tuturor procedurilor deschise pentru debitorii pentru care nu exista la data intrării în vigoare a prezentei legi un plan de reorganizare aprobat.