(1) Proiectele privind infrastructura și serviciile publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic pentru care se acordă sprijin financiar în elaborarea documentațiilor tehnico-economice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să facă parte dintr-o analiză, plan, strategie elaborată la nivel local, județean, regional, național, după caz;
b) să aibă valoarea estimată totală, fără T.V.A., echivalent în lei, a proiectului de minimum 3.000.000 euro și maximum 15.000.000 euro.
(2) O regiune de dezvoltare poate obține sprijin financiar pentru elaborarea de documentații pentru cel mult un număr de proiecte de infrastructură publică de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic egal cu numărul de județe componente ale regiunii.