(1) Proiectele de infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură pentru care se acordă sprijin financiar în elaborarea documentațiilor tehnico-economice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să asigure conexiunea la coridoarele de transport transeuropene, respectiv legătura directă sau, după caz, indirectă la rețelele de transport TEN-T Centrală sau Globală;

b) să facă parte dintr-o strategie elaborată la nivel județean sau, după caz, regional;

c) să aibă impact asupra dezvoltării economice la nivel județean sau regional;

d) să aibă o valoare estimată totală, fără T.V.A., echivalent în lei, a proiectului între 10.000.000 euro și 65.000.000 euro.

(2) Justificarea impactului asupra dezvoltării economice la nivel județean/regional a proiectului de infrastructură rutieră se aprobă prin hotărâre a consiliului județean.

(3) Pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare implementării proiectelor de infrastructură rutieră de interes județean unitățile administrației publice județene pot încheia acorduri de parteneriat cu alte unități ale administrației publice locale/județene sau, după caz, pot constitui asociații de dezvoltare intercomunitară în condițiile legii.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.