(1) Proiectele strategice de infrastructură de transport rutier pentru care se acordă sprijin financiar pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice trebuie să respecte condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) și să se încadreze în una dintre următoarele priorități:
a) să contribuie la asigurarea funcționalității integrale a rețelei TEN-T Centrală și Globală, conform termenelor asumate prin Regulamentul (UE) nr. 1.315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE;
b) să asigure accesul la rețeaua TEN-T Centrală și Globală, în special pe tronsoanele și coridoarele transfrontaliere;
c) să asigure realizarea interconexiunilor multimodale, respectiv conexiuni între diferitele moduri de transport: porturi, aeroporturi și alte moduri de transport.
(2) Proiectelor strategice de infrastructură de transport rutier incluse la finanțare conform uneia dintre prioritățile prevăzute la alin. (1) li se aplică criteriile de prioritizare prevăzute de Master Planul General de Transport al României.